Cum oarecum am învățat să conduc, dar încă nu știu să conduc de fapt

Sal.

Mno, mi-am luat carnetu în vacanța de Paști, totul super awsum opposum floricele confeti peterecere cu stripperi la palat.

Mega totuși…încă nu știu să conduc…pencă mno am făcut pauză lungă din april până amu când îs iară acasă în vacanțuri…pencă am ovare și sărbătoresc stereotipul femeii care încearcă să parcheze și cumva ajunge pe felinar…pencă poate n-am inspirațiune tehnică și pencă eu când eram tânără și te mai duce tatăl și conduci eu era să calc o vacă și tata a fo like…no bro…nu mai repetăm asta evr…și pencă c c c când am implinit 18 ani aveam alte priorități gen să fiu jmecheră în genere și să port tricouri negre cu Black Sabbath.

Mno șșșșș amu…eu am făcut pe diesel la școala de șoferi și pe diesel mi se pare super că îi așa ca o mare pisică pe care știi cum îi place mângâiată din zgomote și știi ce vrea. Ai mei nu au ceva Lamburghini să zici că îi super silențium, dar mașina îi pe benzy oricum și nu-mi dau seama de nimicăăă…gen dacă îi oprită sau pornită jur de n-ar fi beculețele alea pe bord…n-aș ști diferența.

Mno șșșș amu mă duc cu tatăl meu (Marean, aka M. că așa îi spunem noi, așa foarte jamesbond-ish like) să mă învăț întru a fi spaima șoselelor xxx nfs gta remix minodora.

Șapai prima oară când am fo, o zis el că îi super important-pants să mă învăț să pornesc în rampă și eu eram like pfssshh you trippin ballz M normal că știu. Ei bine, universul s-a asigurat că voi primi o palmă între ochi și încă un scuipat în plic cu taxă inversă pencă ce îi diesel și ce îi benzină nu-i tot una, dar chiar super diferite și confusing și o enigmă totală ca structura aminoacizilor pentru o bucată de linoleum. Șapai m-o dus M. undeva unde avem noi ceva pamânt (care se numește 10 prăjini și aș dori să adaug pe această cale că încă nu îmi este clar conceptul de prăjină ca unitate de măsură și de ce trebuie fix prăjină să fie, dar mă rog asta în altă emisiune) și ne-am uitat la pamântu nost, dar nu așa intens ca în Ion că M. n-o trebuit să impregneze pe nimeni pe ascuns pe o sobă, dar nu vreau să intru întru acest subiect ca să nu am nevoie de terapie mai târziu. Erau ceva gâini acolo și ceva capră, dar asta nu are relevanță, am vrut numa să menționez pencă îmi plac găinile.

Mno șșșș încerca tata mieu să-mi explice care îi faza cu rampele și tot nara ce făcea și paia am zis eu că-i prea duby acolo la cele 10 prăjini și că să mergem într-un loc unde unitatea de măsură oficială este măcar metrul și am fo într-o parcare de tiruri și am înconjurat un tir de vro 20 de ori și era ceva mini rampă acolo și oarecum am reușit să pornesc mașina pe ea, dar în același timp nu am reușit deloc așadar mă aflam în acest purgatoriu al inerției în care o ură eternă față de orice lucru care nu e la același nivel cu nivelul standard însuși nutrea puternic ca mucegaiul în colțurile geamurilor termopan și din acel moment orice rampă fie ea de 1,3 cm mi-a devenit instant echivalentul urcatului pe Mordor deci o imposibilitate eternă.

MNOOO ȘȘȘȘ paceea am fo eo așe pe la Mitoc ș-am condus olea pacolo printre găini numa că mă tot simțeam că mă duc prea în stânga și M. îmi tot zicea că nu, mă duc prea în dreapta și mi-o fo frică să bag mașina întru a 5-a pencă 5 mi se pare un număr maxim de referință chiar și în cultura populară gen dacă faci un top de pinguini cu pălărie faci top 5 pencă 10 îi prea mult și te pierzi în detalii, în concluzie 5 e un număr mare și am decis că încă nu sunt pregătită. Japai am ajuns într-o intersecție unde NORMAL ȘI DESIGUR CĂ ERA O FUCKING RAMPĂ super mică îi drept dar REZULTĂ INSTANT MORDOR și am crezut că o să trebuiască ca eu și M să începem să ne construim o viață în Mitoc că eu pe rampa ceea nu reușeam să mă propulsez și s-o oprit motoru de un bajiliard de ori și era coadă în spatele meu ȘI RUȘINEA ETERNĂĂĂĂĂ ȘI M. mega stresat lângă mine și simțeam că mi-ar fi trebuit încă o sută de mamaligi din alea cu semnu de exclamare pe mașină ca să știe toată lumea ca să mă evite și să mă ierte ca am îndrăznit să exist în același timp cu ei în Mitoc. Mno și la un moment dat, o sută de sudori mai târziu, o venit Dumnezo și o împins mașina și am reușit să ieșim din intersecția blăstămată.

Șapai azi am fo iar la condus, tot acolo la 10 prăjini, că dacă aș fi dărâmat eu una cu mașina n-ar fi fo bai că îs ale noastre. Ș acolo m-am pregătit psihic să dobor acest dujman (aka rampa) cu valoarea mea lvl expert și poate că îmi era mega cald pencă tata meu îi la vârsta aia la care mereu îl trage curentu sau pencă eram deja destul de labilă că menstruam sau pencă universul s-a uitat în altă parte și era ocupat cu plasat de pisici în copac ca să vină pompierii arătoși la casnice, dar am reușit dară întru final să urc pe rampă UHU PARTEH HARD și în acel moment jur am fo infiniți. Numă că brusc o apărut un nene din ograda luia și voia să o ia la vale aka peste mine și M. îi tot făcea semn să ne ocolească, îi drept că îi făcea cam ambițios și violent din mână și m-o stresat super tare și nenea ăla stătea super blank acolo de ziceai că se gândea la imensitatea cosmosului și așa stăteam noi cu automobilele noastre bot în bot într-un dans al pasiunii incidente. Ș m-am concentrat super intens și am zis că trăbă ca să ajung în Mordor de unde voi arunca rampa de pe rampa în prăpastie ce genitalele mele teoretice. Și protagonista noastră învârte cheia vroom vrooom nimică se oprește motorul desigur, soundtrack-ul era sponsorizat de M. care continua să se autoconvingă că nenea ăla pricepe ceva din limbajul lui corporal, nenea ăla la fel de inexpresiv, eu cu sistemul nervos simpatic dansând în club și vrrommmmm vrrroomm și pornește dragi preteni mașina și doboară rampa stimați bipezi și creaturi ale galaxiei data și temperatura corporală curentă și confeti și petrecere cu șampanie și unicorni la palat NUMA CĂ!!! nenea ăla o fo foarte intrigat de întâmplările anterior menționate ultim și o oprit lângă noi și o deschis mașina și o fo like:  CE VREI BO$$?!?!?!?!?! și în acel moment jur că am crezut ca ia o bâtă și vine peste noi și eram pregătită să apăs pe claxon foarte violent (pencă side story tatăl meu claxonează absolut orice celulă din univers fie ea vie sau nu just in case se gândește să se arunce brusc în fața mașinii lui pencă genetica așa ne învață să fim instabili și să trăim într-un dans perpetuu instabil psihic unde toată lumea îi capabilă de asta, dacă cumva vă aflați la 100 de metri de un drum circulat, eventual chiar la voi în casă uitându-vă la televizor, somnoroși și aproape să adormiți și brusc HONK HONK vă simțiți claxonați să fiți siguri că este tatăl meu care vă atenționează că el îi pe drum și să nu care cumva să vă ardă de nebunii…..(o dată M. o claxonat un cățel mort care stătea mort și inert fiind pe mijlocul drumului, M. l-o claxonat să fie mort în altă parte)) pencă asta m-onvățat tata meu să fac când există vro amenințare în jur și tot tata meu o deschis portiera și o strigat mega tare NU ȘTIE SĂ CONDUCĂ1!!!!!!!!1!!111!1!!!!!!!!! de cred că iară în liniștea casei voastre stând în pat ați auzit asta, acesta este tatăl meu.

JAPAI am mai tras o excursie pe la Mitoc, ca să îți găsești pereche la capră, da o fo destul de smooth deși simțeam că de fiecare dată când apăsam mai tare pe accelerație sau când pe un drum îngust venea o mașină din față, tatăl meu se scufunda adânc în portieră și probabil cerea Ăluidesus îndurare și eu vâzând asta l-am întrebat în gluma: da ești panicat huehue jk? la care el mega serios, parcă privind moartea în ochi: vai, nici nu ai idee. GEE TNX YO. votul de încredere, nu era vorba că tresă susținem odrasla chiar dacă odrasla are un sfârc în plus în loc de nas, EȘTI FRUMOS COPILUL MEU, chiar dacă repetă gradinița a 3-a oară, EȘTI DEȘTEPT COPILUL MEU….

Dapăi eu înțeleg pencă M. o mai fo la condus cu mama mea (Rodica) și mama mea e o doamnă desigur, dar o doamnă mai spărioasă ca mine și M. cum mai ridică tonul în situații critice (eu zic că țipă, el zice că el e bărbat și așa vorbește el, sau că vorbește retoric …?!????) Rodica se sparie și se panichează și întră în porți de lemn de la intrarea din comune, nu vreau să zic că s-a întâmplat asta vrodată, dar poarta de la intrare din Adâncata de la noi din oraș n-o să mai fie niciodată la fel…nu mă întrebați de unde știu.

MNO ȘAPAI cam așa stau treburile așa că cc c dacă pe viitor o să vă zic că vin să vă iau cu mașina să mă priviți cu neîncredere, să aruncați cu ceva în mine și să fugiți.

La revedere în continuare.

3 gânduri despre &8222;Cum oarecum am învățat să conduc, dar încă nu știu să conduc de fapt&8221;

Lasă un comentariu