E ultima Qbă dintre Qbe.

Ei, a venit şi acest dramatic moment susţinut în fundal de ecoul îndepărtat a unor sinapse din antichitatea funcţională e neuronilor mei, moment ce merita înrămat virtual şi pupat pe „frunce”.

Astă zi, bre, e ziua Cubei.(56 de ani de la…)..aşadar prin înrudire e ziua Qbei. Deci…ŢAANII! În Cuba azi se dă de baut, dacă e cineva pe lângă…na..să ştie. În Qba nu se dă nimic pentru că ăsta e primul principiu al fizicii acolo. Poate că cele 10 view-uri zilnice se întrebă dacă aşadar deci şi prin urmare această cură de Qba a avut finalitate. Ba bine că nu. În primul rând totu’ sâ termină..bun, rău, sau din spandex…orice chestiune are un sfârşit. Qba mea are şi ea o limită (lucru care-mi lipseşte cu neruşinare).

Iată ce s-a întâmplat două puncte.

Sincer nu-mi aduc aminte mare lucru întrucât toată această călătorie multifuncţională a fost mai mult o batistă îmbibată în cloroform la intervale regulate şi virgine de timp, dusă foarte gentil la nas. Totuşi (am o prăvălie la colţ de bloc de unde cumpăr aceleaşi prepoziţii la preţuri nerezonabile) la un moment dat..undeva între Cehia şi cine mai e pe acolo, m-a pândit pe o alee întunecată o silă de toate. O silă îmbrăcată în palton negru, o silă care vindea ceasuri kitchoase şi aer colorat în borcane găurite. Ei şi aşa am ajuns  eu să car sila asta în braţe ceva timp. A ajuns să fie ciuma mea metaforică. Nu m-am bucurat o felie de vreme de multe lucruri. Nici de Franţa măcar. Aşteptam Franţa! Ce iros. Aşadar, nu pot spune nimic clar de acolo. Îmi amintesc doar că am mers  mult crănţănind prin păpuşoi cu miros de pin şi prin livezi cu miros de carosabil. M-am auto-orbit temporar pentru a mă abate de la neimportanţa vrerilor mele (de fapt…care au devenit mai târziu ale mele).

Mergeam de dragul de a merge, un fel de – mergeam pentru a nu mă opri-. E vorba de clasicul „mă fac că fac până ajung să fac cu adevărat pentru a nu mă opri în mijlocul vertijului şi a mă conştientiza până în adâncurile virtuţii lichidului meu intersiţial”. Ştiţi, nu? În fine şi în continuare…m-am trezit la poalele ferry-ului de la un milkshake de ciocolată care mi-a plonjat în cap din rulota unor -mai mult decât europeni-. Acolo pentru prima oară m-am încruntat supt şiroaiele de milkshake puturos şi m-am întrebat „bre, de ce am nevoie de asta?!”, răspunsul a venit nu prea…dar supt dramaticul momentului am scos light saber-ul cerebral şi am tăiet sila în trii. Aşa am salvat eu conştiinţa mea şi aşa am salvat Pământul în seara aia prin reciclarea cutiei de milkshake.

Da, m-am urcat în ferry. Aproape am rămas blocată în baie. Am coborât…

Acolo maică, statea stătută de ani de zile cu termen de expiraţie şi expirare dezlipit…Anglie supt iz de ceai. Am cotrobăit-o cum (ha, i said cum) mi-a permis meşteşugul mai bine. Am cotlonit pieţe cu miros de fructe exotice exagerat de scumpe, de indience cu mătăsuri şi nike-uri în picioare, de chelii arse de citadin şi de nopţi albe în Soho. Am tutunărit şi pipăit. Am băut ceai cu lapte şi profund am regretat papilele mele. Am crezut că drăgostesc dar de fapt era o emisiune. În sfârşit, am de toate cât s-a putut. Dar mai ales am găsit momentul meu de retrăit în vremuri grele. Toată lumea ar trebui să aibă un din ăsta. happy place…denumit comercial. În galerie, tabloul lui Vincent Van G. cu acel galben teribilist explodând din petale de floarea soarelui, pe o canapea roşie, concert pentru violoncel-Prelude, turişti care mai schiţează un bliţ ascuns pe supt un tricou prea nou şi de sărbătoare, eu oprită acolo, făr de gând, făr de sentiment, făr de orice înseamă ceva. Momentul meu.

Am stat cât să mă simt în stare pentru ultima trecere. Pentru apă. Pentru conceptul de vâslit analizat dpdv al fizicii clasice.

Apă. Valurile de pieliţă albăstruie alunecând leneş spre un ceva. Conserve de pescăruş şi în aer delfini. M-a cuprins ameţeala cu ochii scremuţi de la atâta soare. Aici urmează o serie lungă de năluci mentale pe care nu le merit a menţiona. Nu sunt în totalitate ale mele. Cum (well I am porn-ish 2day) nimic nu e în totalitate al nostru, (îţi aduci aminte Willford?) le voi lăsa pribegite şi biciuite în subconştientul meu pentru o noapte cu multă licoare înrudită cu Bahus. Lăsându-mă aşa vâslită spre un final am tot măcinat chestiuni care nu vor lua niciodată forma verbală. Realizasem că aceste chestiuni sunt praful de pe scoarţa noastră cerebrală… pe care îl vrem ascuns, tot mai ascuns, dar niciodată şters.

E atât de comfortabil să trăieşti murdar.

Lucruri care nu ne vor ieşi niciodată cu picioarele lor lungi pe gură, lucruri care au atâta putere asupra noastră…de ce ne facem asta? De ce ne place atât de mult să credem că deţinem controlul, când de fapt pupăm o Morgana dimineaţa, supt pătură? Nu ne trebuie răspunsul. De cele mai multe ori nu ştii să răspunzi exact la întrebarea „de ce îţi place aşa de mult?”.

În timp ce îmi ritmam gândurile, în timp ce îmi creştea tensiunea cum scad acţiunile la bursă s-a auzit un fel de POC, dar mai dulce şi mai mic.

Era ţărm. Ţărm! nu aveam desigur cui să strig „PĂMÂNT, EUDOXIU, PĂMÂNT!” aşa că m-am mulţumit cu ţipătul care a ricoşat în pereţii cutiei mele craniene.

Nisip de fagure, vânticel alene, dezmăţ olfactiv, dulce podoabă vegetală…erau de departe în câmpul semantic al Qbei. Adicătele lipseau cu desăvârşire.  Vid mental, mitraliere pentru soundtrack, cizme lucitoare după ceafă în schimbul unor servicii, durere, riduri pe pământ şi multe tatuaje cu însemnări revoluţionare. Da, ştiam de toate astea de la început. Ştiam finalul..cum ştiam de dinainte că moare Dumbledore în cartea a 6 a. Totuşi am acceptat asta, am acceptat şi comercializarea lui Che G. şi masa de tricouri şi postere cu el deşi a fost un criminal cu loc de onoare în muzeul criminalilor cu păr facial, am acceptat nevoia de bine, am acceptat catalizatorul care este amărăciunea, am acceptat sacrificiul. De ce? Pentru că vâslind într-o mare de ponei care vomită curcubee e de-a dreptul dezgustător şi la naiba, nu e deloc satisfăcător când te trezeşti gol puşcă pe scara rezultatelor.

Aşadar, am luat un pumn de pământ crăpat şi l-am pus într-un borcan pe care l-am încălzit tot drumul l-a piept.

*Aa..cum m-am întors? Păi am luat liftul..doh.

Reclame

Qba e mai mult decât o silabă cu o literă nemediatizată sclavă

*Data viitoare o să strig „Hoţii la struguri”. Până atunci urmează marea Mlaştină dintre mine şi Qba. Plin de liane, farmazoane şi broaşte care se lăfăiesc în diplome plasticate.

Asta e. E acum sau niciodată…de fapt e miercuri. Ei? Toată lumea gata? Nu toţi trec prin dimensiunea asta cu bilete la clasa I, majoritatea sunt la a II a, unii cu inspiraţie aleg cuşeta.

Alţii merg pe jos.

Asta şi…aş vrea un hambar căptuşit cu pleure. Să pută a zmeuri şi zmeuri, să fim înţeleşi.