To Cuba, to Qba!

Zilele, prea scurte. Zăpada nu-i prea mare. O singură melodie îmi dă vertij mintal de 3 luni încoace. Nu mai pot citi nimica nimicuţa, tu…plecat de mult cu umbra ta cu tot. Mă satur să tot aştept ca valiza blocată între graniţe. Aşadar astă zi în timp ce mă fâstâlceam cu tainele hepatocitelor luale-ar şi pe ele guvernul, m-a pocnit. M-a pocnit şi încă am urmă roşie care miroase a vaselină ieftină. Eu pentru ce stau aici? Pentru ce mă căiesc degeaba unor cauze care nu-s ale mele? Eu plec.

De astă seară purced. Purced spre Cuba. Purced spre Qba. Da mamă,  îţi las bilet: „După biscuiţi cu cremă de cocos. Nu mă aştepta.Taula „. Până spre 22 iulie purced. După aia rămâne de văzut dacă ajung sau nu. Aşdar ăsta va fi postul în care îmi voi include călătoria. Îi dau update la fiecare relevant şi paşnic pas. Invit cine se caută şi nu se găseşte, invit orice miriapod abuzat, orice biped circumvalat, oricine şi orice vrea a purcezi, a purceda, a purcede înspre altele (crezute a fi mai bune). Mă anunţă cineva şi ne întâlnim la limite, la graniţe. Hai în Cuba. Hai în Qba.

Aşadar să purcedem.

23 mai: 1 şosetă, o faţă pentru fiecare picior

Impermeabilii indispensabili împăturiţi cu dor

Miros de roz marin aduce a plecare.

Pipa o trag sub mânecă,

Iau şi haosul din călimară.

Qba, pământ promis clădit de fiare

Eu mă vin.

Aşteaptă-mă. Să ne-ntâlnim la gară.

M-am întors. Uitasem abonamentul pentru orice mijoc de transport interstelar

O să mă întorc, să laşi aprinsă lumina de la far.

Mai inspir încă o dată „acasă” şi ţin aerul în mine.

*hai!

24 mai: Aştept pe soare şi pe vânt minim un ia-mă nene, abonamentul îmi transpiră pe supt stele. A, Fălticeniul e mare când eşti singur, 1000 de oameni cu 3244,5 repulsii şi eşti tot singur. Mai aştept, căci aşteptare scrie în job-description-ul umanoidului care se crede prea perpetuu.

25 mai: Aseară am uns şi răsuns lutul cu vin la un fel de cârciumo-han something something. Desigur mai e ceva până dau de mireasmă de graniţă. Tot aseară am fost iniţiată în tehnologia tăierii cărnii şi am aflat despre baiul financiar inclus în producţia cât se poate de naturală a laptelui de capră neagră care paradoxal e alb. Asta e un fel de dilemă : „mi se pare mie sau semăn izbitor cu poştaşul”. Dacă nu ai şampila P.R. pe corp atunci eşti clar de unde vii. Nişte oameni cu exces de zel, de bărbi şi vreo două carafe de brânză mai târziu am răzemat un ochi supt o sobă rece că deh cald afară, strat de ozon ca sita. Azi numai câmp, pisti tăt. Tot azi o tai prin noapte.

26 mai: penuomonie supt umbră de salcie, asta fac. aseară am furat o găină. Foamea te ajunge din urmă şi îţi dă una după cap. Bine şi după gestul ăsta extrem (dar mai mult disprerat) am fujit cu găina pirpirie la suptbraţ cât m-au ţinut plămânii şi cât de mult putea diafragma să coboare. Acuma eram după un deluşor şi mă pregăteam psihic să duc la o finalitate gestul cu cuţitul de plastic care îl aveam convenabil la mine (because my laser blade is on stand by). Totuşi…ochii ei mari, umezi, clipeau cu ultima răsuflare  şi conştiinţa mea încă în haine de zi s-au contopit şi am ajuns să adorm cu capul pe găină din nou supt steluri şi supt aceeaşi pătură de foame. Azi aşadar drumul e în doi.

27 mai: cald. Mi s-au lipit tălpile de asfalt şi am pierdut orice mă mai lega o dată de „o baie bună”. Vameş în toate punctele cardinale. S-ar părea că trebuie să dau gaina la control pentru a se asigura guvernul că nu transport focoase, spirtoase sau orice fel de pârghie halucinogenă în ea. O clismă cu siglă oficială pentru ea, mai mult stat la coadă pentru mine. Mi-aş dori să am mai mult elan şi mai puţin cerb. Încă puţin maică, încă puţin.

28-29 mai: Iz out of own country! Afraid? Lonely? Too much chicken smell? I think not. One cannot ever have enough live chicken with one. The day before today and the today I have been travelling with -man dressed in helmet-, a nice enough humanoid that has agreed to take me and chicken around Hungary (on his chopper beibi) as long as I tell him a new word every day. I had him at : Aspherterism! / Use it in a sentence./  My English teacher is an ***** ******** *********** ###**** ¤%”%%# #%”%#% #%%% !”&/&(%¤ ***** !”%¤#&”%”   #%”%”% %¤#!!!()=  aspherterist ****¤ ¤”#%%” #%”./ That explains a lot .

Anyway me, chicken and -man dressed in helmet- (Yes, only the helmet. The chicken doesn’t mind it.  He’s leading a one-man manifest. It is a consuming 27-4 attitude.) are contemplating a preety reasonable Inn, neither of us speaking the language we were taken as tourists…which we are in a sort of a brief review, thus charging us more than more. -man dressed in helmet- is preety pissed off by this and he wants us to steal all the T.P. and the vaguely looking granny smelling soaps. I don’t need a stand-by conscience anymore, so I passed. Now I have just finished the visual objective of this journey. Here it is:

Now, there might be a picture of cheese here but never mind that…

The map: Big circle – Yourope, still there.  If you look closer you can see me taking a sh…waving. I said closer dammit!

Arrow- Pirate travelling, myey.

Blob- QBA! Built on solid tobacco ground.

Square- plan to conquer TRODU (The Rest Of Dă Uărl) in a near by future (must buy multifunctional and unsuspecting looking toothbrush) with most handsome and cute Halva *will explain l8er* with distraction power

Ignoring- Everybody else.

T.P. and cheap soap. Fulfilled? Quite so.

30-31 mai: sfârşit de lună în benzinăria din Slovacia, desigur e vorba despre benzinăria principală a tărâmului în cauză, următoarele se discută:

-om în (numai) cască- : dacă ai fi cu un an mai mică, ceea ce facem noi acum ar fi interzis în zeci şi zeci de state şi blamat de majoritatea religiilor!

eu: păi, furtul împreună cu un complice de material minor a bezelelor din benzinăria din Slovacia se cheamă furt peste tot şi oricum. Nu te mai stresa degeaba.

-oîc-: mi-a intrat azi o aşchie…şi o să închei aici propoziţia. Mi-a afectat judecata, în conluzie.

eu:  la cât de radioactiv e mediul aici nu mă mir că lemnul are aceleaşi proprietăţi ca mercurul. Fuge ca sprânelu’…

-oîc-: eu tot plătesc pt bezelele astea.

eu: of, bine. Ok toată lumea, puteţi să vă ridicaţi, a fost o glumă…ăsta e de fapt un pistol cu apă. Ţşt, ţşt.

Slovacia, nu o lua în serios. It’s not you…

Reclame

Post care militează, dar nu scoate milităria de nicăieri ci doar un titlu lunguieţ

În ult. timp îmi tot vine să scriu, da’ nu pe variante ci doar aşa să scriu. O fi bine, o fi rău, dacă tot am bloagă hai neneacă să mă lefăi pe bucata mea de spaţiu virtual (a mea..oarecum, tresă fie un catch pe aici pe undeva, aşa aştept  din penumbră). I’ve got my mojo back, am mai început o pesă de teatru, asta înseamnă două chestiuni: ori îi scriu sfârşitu dinainte (curcuboaie pentru mine) ori nu se mai întâmplă deloc. Dacă nu ştiu cum se termină nu continui, de asta plăcerile mele sunt o succesiune de bucurii de neam prost, ca de exemplu lucru de care nu mă mândresc: întotdeauna când mă pun frumuşăl şi epic să citesc o carte care ştiu că e bună, care miroase teribil a nou şi care virbează aşa încetişor şi febril, o frunzăresc aşa puţin (e preludiu şi aici, n-ai ce face) şi mă pun pe rânduiala citirii. După ce parcurg cam 15 pagini, mă opresc, mă uit în stânga şi-n dreapta şi pac! citesc ultima propoziţie de  la final. Aşa  maică, îmi tai eu plăcerea de la lanţul de ADN, una din metode oricum.

Hău, de ce am bătut drumul din bucătărie până aici mi-am adus aminte. Mai înainte oleacă am completat un chestionar şi tragic citez „privind calitatea vieţii în Burdujeni” pentru a bune un băţ în licenţa nu ştiu cui. Măi şi îmi dau sama, dacă eggzistează un chestionar din aista făcut eşpeşiali pentru Burghezojeni, pe care şi eu îl populez cu mine însumi, api lumea nu prea are o părere bună, hell, lumea nu prea are părere. Măi înţeleg că Burghezojeniului e verişoara cu tatuaj cu o bucată de cal pe faţă a Sucevei da’ asta era mai de mult, acum s-a dus la laser şi s-a şi epilat sub nas. Bă, ştiam că B. e privit mai câş pentru că toată lumea are o reacţie mai „hmm” când spui că stai aici, da e la fel ca Obciniul, diferă altitudinea, de altfel groapa e făcută din acelaşi material. E hai…

E adevărat (plin de adevăr azi, da’ exclusiv azi) că în tinereţile mele era un nene care tttaarrree iubea fetiţele dar s-a trecut de epoca respectivă, el s-a mutat de la gară la the Stoney Lonsome şi noi ne-am scos la ascunsa once more. E adevărat şi că era un fel de mini-mafie care procreau multe jecmănii da’ şi aia ştiu ce-i aia răcoare acuma (sau poate au mers mai la lapte şi mai la miere) dar din nou ne găseam molfâind gumă Turbo liniştiţi, cu tatuaje pe frunte de ne frecau muicile noaste cu 7 rânduri de săpun.

Aşa că eu aici de faţă din cămara mea plină de mine de creion rupte (prefer să nu vorbesc despre asta, creioanele cu mină şi capsatoarele nu sunt ceea ce par) zic ca ar fi timpul să trecem peste, mai ales acum când înspre noi vine un val de împopoţonare comercială cu mall şi carf. şi bazar şi bla bla bla. Şi ştiu că faptul că avem una din gări aici înseamnă ceva, ciu ciu ciu chaga chaga, da?! Şi aş vorbi şi despre o fază cu graniţa dar trebuie să mă culc că mă gâdilă insomnia.

Aşa că, f.y.i. dacă vrem fântână arteziană se rezolvă, da? Şi uneori vara vin mulţi ponei aici şi vomită curucubeie, da? Mă bucur că am lămurit asta.

* E adevărat că era una care tot îmi cerea bani într-un timp şi eu cum nu am tăria ca lama paloşului ci ca cornetu (c.c.c.)  înmuiat de îngheţată îi dădeam, până era să mă întorc fără de player acasă. Trebuie să înveţi să spui nu! (şi să fugi like super tare ca şi când nu ar mai fi ziua de mâine)

*am exagerat, pare mult mai dramatic dar dacă ar fi fost nevoie eu aş fi fugit cu siguranţă, în lumea asta să ştii dacă încasezi sau dai. Eu nu sunt aşa de generoasă.

*Sper să nu mă aştepte nimeni după şcoală mâine.

wanted to be lost

So…I’ve lost another friend and my glasses („My glasses, my glasses, I can’t  ( be) see(n) without my glasses”) and the 3rd time is not a charm, it’s  bloody bad luck.

Can’t say I didn’t see it coming or running away from me, if I may say so.  I just feel things drifting away, of course I thought I could feel when a volcano was about to go „bumshakalaka” and that turned wrong in oh so many ways. I won’t take all the blame and hide it under my bed and feed it occasionally with first-borns because that would make me such a boring martir, however I will say this is a sign that I should think. Yes, I do occasionally have to think in order to sort mail and turn the telly on and off and to ask those experimental questions in what concerns my life: am I such a weak friend? why in the name of Kafka’s hairy back do I accept cheese in any food-combo (orthodox or not)?

Oh I am not heart-broken or smth and I know that the other part is  „smoochy” a-ok as well, it’s just that I may have some serious friendship issues, people issues in general. That’s just it with me, if I don’t live on the edge of things I prefer (perhaps and just perhaps it’s not an option sometimes) not to drink from the cup of lively-hood at all, not even with a straw (tiki straw? go on…).

I have to admit, I have no plausible childhood friend (I said plausible not imaginary damn it) just friends I picked up along the way that either stayed or school ended and that was it, homes’. Well I would never… Of course I have to mention the eeny meeny detail that I am not the kind of omnivore that sticks around. I just wave and move on, like an insensitive  axe through the blue cheese of sorrow. I would not say I am the happy loner who gets by with one ticket for all the rides but the thing is…I have always been asking questions filed under „Dă big and Furry meanings” and it started down-under aka in childhood. We all went through that continuous nagging process when we asked our parents „What’s that? What does it do? Why? Why? Still, why?”, I didn’t get pass that and when my father put the banner of independence on me I realised that only I am able to answer all my dilemmas thus never turning to friends or any pumpin’ creature.

I could never fully take advantage of that cosy wrap friendship tucks you in (or even any kind of relationship). That my good sir makes me once more a superficial keep-it-all-to-myself blob, but the thing is I totally own it…so no harm there (not visible).

As this post is more of a note-to self thingie I shall say one more thing with a lot of little things inside it, on it, within it: I may not be a good friend (notice the „may”? that is the slap my ego gives you, say hi) , hell, I may not be a friend at all and I am lucky (I mean luck has spat on me and forgot to clean up his mess)  to have the people that have annoyingly stuck by me and on me against all odds (and the prize goes to…Sarrrcasmmm, yes you back there, come up don’t be shy) and against my not-so-understanding habits (oh how I lead a comfortably comfortable life) however in the future I should pick up friends more carefully  just to prevent things like this kind of post…or maybe a brief moment of sadness and insecurity that passes by like a pair of ginger boots in a nursery.

There should be like a friend-off…and I am going to stop here because I have a limit (it is silky, almost invisible but it is there all right?)

This has been gr8 but i miss tetris-ing (it is an action, it is).

*Good practice for the summer English exam. Coincidence? perhaps, perhaps…

*Oscar Wilde…best poem I ever read-The Sphinx.

e muzică proastă la tine sub lună

a quicky: am găsit un dicţionar sxy german-englez onlain şi încerc din click în click să mai frec prosopul care îl voi purta şăgalnic pe cap la proba verbală (întotdeauna mi s-a părut că proba orală sună oarecum….) de la germană (da…dau şi eu de bac anul ăsta). Ei şi cum stau pe lângă turuit de calc mai îmi alunecă mâna şi pe alte saituri şi cum mă simţeam eu pur şi simplu „neh” îmi doream o melodie frumuşâcă să-mi creeze impresia mâinii de pe umăr sau măcar un „tisc, tisc, tisc”. Am dat de „gloomy sunday” despre care nu ştiam a fi având o origine prea-dubioasă. Se zice (aprinde focul de tăbără Nae, domnul meu) că mulţi şi-au luat dreptul în mâini sau în sfoara agăţată de lampadar made in China de a îşi pune capăt, sfârşi, end, kaputt viaţa în timp ce ascultau cântecul în cauză. Caut melodia pe youtube, ascult……eu tot aici şi încă nici o gâză sau miros de colivă în cămară. Citesc commenturile de la video-uri şi citez: „so the songs curesed? the Origanle or all the covers of it?” răspuns: „yes, cursed! if you watched it, you will be blind and deaf in 2 days! sorry”.
Ştiţi, uneori mă întreb şi ajung la concluzia fericită că mai bine îmi văd de treaba mea şi nu mă întreb nici pe mine, nici pe altul ci mai mestec căpăţâni de pixuri şi trec peste neică.

*Melodia merge, în sinea ei sinească
*Link pentru serile singuratece de vineri seara (with lots of extra lube) aici

Burghezimea s-a făcut sunet

Fost am ieri înspre seară la concert de muzica clasică. Cu mâna pe mamă care nu este printre noi aka e la şcoală pot recunoaşte că e my first time în ceea ce priveşte un spectacol de muzică clasică în totalitatea indubilabilităţii sale. Practic, scopul meu era să o văd pe roucs (a cărei bulină este în dreapta paginii) şi al ei tumultos oboi şi din asta am sustras întregul bonus de a fi la casa de cultură aseară.

Nu ştiam că filarmonica din Botoşani e aşa de…înstrunată şi inspirată dpdv muzical. Bineînţeles eu am o părere preconcepută despre Botoşani pentru că nu am fost niciodată acolo, iată şi logica judecăţii mele. Au mai fost nişte „copilaşi” de pe la liceul de artă printre care şi Ada pe care o mai ginesc. Apropos de Ada, ai fost mirific de mlădioasă şi cum ţi se conturau mişcările pe lângă rochia aia verde chiar şi când îţi ştergeai saliva de la gură erai graţioasă, bineînţeles flautul completa intimitatea mişcărilor  (mă gîndesc la Pan, de ce oare? 🙂 ). Ruocs, a deschis spectacolul, iar ea aducea a o mamă bună şi calmă care în loc de pâine cu gem şi lapte îţi şopteşte din oboi (nu mi se pare bun numele pentru instrument, oboi sună mult prea impunător, nu cred că pot zice oboi fără voce groasă, chiar şi când mă gândesc la instrument am pe fundal o voce groasă, vocea lui…Adrian Păunescu şi toate astea pentru că oboiul are o aparenţă fizică mai firavă, parol).

Deşi toată orchestra era în alb şi negru aşadar propovăduia un oficial pe scenă nu puteam să nu-mi doresc şi eu să fi stat undeva într-o lojă cu catifea, cu un sticloi de vin prăfuit de vremuri şi o blană (sintetică bineînţeles) pe mine, a şi să am monoclu. Unduire rafinată, domnilor, unduire rafinată. Dacă acum ceva timp publicul care îşi zicea salut la evenimente de genul ăsta era cel de viţă, spiţă, căpiţă nobilească sau cel puţin cu un portofel care îl căra majordomul, acum lumea vine şi nu e nevoie să spun mai mult pentru că am spus lumea. Era un poloboc de copii în sală care s-au răsfirat şi deja mă încruntasem puţintel aducându-mi aminte de comportamentul generaţiei noastre la spectacole…Totuşi la începutul începuturilor a intrat o doamnă cu voce de funcţionară care încerca să-ţi prezinte o gamă variată de electrocasnice de la firma DOINA înainte de ’89 şi după ce a suflat în frunza filarmonicii şi a soliştilor, a privit înspre polobocul de „copilaşi, dragii de voi” şi a ameninţat subtil comunitatea de generală care ar fi o traducere pentru „dacă mişcă unu’, dacă respiră unu’, dacă aud că unu’ din voi a clipit îi rup baluba în două, o criogenizez, o pun într-un plic mi-o trimit mie în viitor unde am să deschid plicul şi am să o iau de acolo, am să o bag într-o burtă de cămilă peste care o să trec cu un nano-buldozer înainte şi înapoi şi o să las cu limbă de moarte ca fiecare din urmaşii mei să treacă prin procesul ăsta”  aşadar dragii de copii au înrămat o poziţie şi o stare de suflet pentru o oră jumate.

Cum aparenţa mea spirituală nu era şi încă nu e (dar muncesc la asta) într-o notă de subsol şi beci pozitivă concertul m-a uns şi acum aud ţâuind ecouri dulci de clarinet, vioară, oboi, corn etc. Ultima parte din concert mi-a plăcut şi cel şi cel mai mult şi am avut parte de un moment „hai mai rămâi aici cu mine pentru totdeauna” dar aplauze şi fiecare la casa lui. (C.M. von Weber, cred)

Oricum recomand filarmonica din Botoşani şi aştept data viitoare.

*dată trecută la un mini-winnie-concert muzică clasică am bocit ca la mormântul lui Horia, Cloşca şi Crişan dar astă dată a fost mai puţin înlesnit sentimentul perpetuu de anul ăsta (sper că toată lumea e de părere că nu ar trebui să deschid uşa asta şi nu o voi face, deocamdata) şi mi-am dat seama de efectul vindecător care l-a avut atunci. Recomand prin urmare muzică clasică pentru blagoslovenie intramurală a corasonului.

**o să pun şi un video de la concert cândva

Papadopolis cârciumarul

şi mulţimea aplaudă în delir fastuos a treia ieşire la rampă a celor ce ne-au gâdilat setea de teatru…aşa aş fi început post-ul în care aş fi povestit cum fost-am la piesa „Noiembrie” care ar fi inclus şi nişte Olga Tudorache (da, bre).

Mi-am repetat în gând şi pe gând şi în somn şi în insomnii că „yeey, în sfârşit vine Olga T.” aşadar am uitat. Ieri când îmi prelungisem somnul de după-amiază primesc telefon să mă prezint în faţa caselor de cultură pentru a lua parte la pre-intrarea la spectacol. Îmi arunc somnul de pe mine şi nişte haine, iau tot ce apuc şi răsfir prin buzunare, trag o perie prin păr, trag apa, închid uşa, cobor, mai urc o dată să mă asigur că am închis uşa în deplinătatea ei, pregătesc mental bani de taxi şi ţââr ţââr vuieşte amarnic telefonul. „Da, ajung imediat./Nu mai veni, s-a anulat.”

Pucioasa se aduna încetişor pe încă prăfuita mea dorinţa de somnolenţă înlocuită fiind fără menanjamente de aceeaşi dezamagire şi „of „străfundnic în ceea ce priveşte anularea unui spectacol care s-a vrut a fi pentru noi dtdv excelent . Ştiu că nu e mare chestie, dar asta e nefericirea mea actuală şi nefericirile nu le pot felia pe categorii ci devin o şi mai mare nefericire. Creşte aşa ca aluatul în cuptor.

Acu’ poţi să arunci cu vorbe defrişate în capul ăluia sau să plesneşti perilimfa altuia dar a trecut vremea când se mai simţea cineva. Nu pot să dau vina pe nimeni pentru că fiecare ar trebui să ştie unde îi dibuie mâna şi în ce spin o bagă.

Aştept vremea mea când  va fi poate prea târziu să mai pot mişca năravul din loc, dar uneori e îndeajuns să te mulţumeşti că poţi măcar să-l împingi.

*pot să dau vina pe Clint Eastwood, el e dubios şi nu a mai făcut nimic de mult, desigur faptul că a murit ar putea explica asta. Srsly, mai este Clint?