pam pam pam UNITER

Înspre miezul lunii, aseară, m-am uitat cu Manai, al meu taică, la gala premiilor UNITER. Îmi fac timp de bloguire între teză şi admitere pentru că vreau să ţin minte ce am vazut aseară.

În primul rând am văzut un mănunchi de oameni minunaţi strânşi într-un studio mic al TVR1 constrâşi de pereţii pe care criza şi-i înalţă din ce în ce mai mult. Totuşi am văzut acelaşi mănunchi de oameni cărora nu le-a păsat de împrejurări şi au transmis bucuria de a fi acolo, într-o sală cu un număr nu prea generos de locuri. La asta bineînţeles s-a adăugat emoţia de a fi nominalizat la vreo categorie sau chiar premiat.

Ion Caramitru, din nou, a fost excelent şi chiar şi atunci când citea lista cu sponsori te făcea să crezi că e vorba de poezie. Ioan G. Pascu, un irlandez şi un român au avut câteva momente simpatice dar nimic spectaculos…asta mă făcea la un moment dat să am impresia că oarecum e goliciune. Din blagoslovenie stufoasă, m-am înşelat. Toţi cei care au luat câte un premiu au ţinut câte un discursuleţ şi asta a fost umplutura kremşnitului UNITER. Desigur acele pauze pline de înţeles din cadrul unui spectacol nu au lipsit nici aici. Mariana Mihuţ întinerise parcă cu un şirag de ani când emoţionată spunea „de fiecare dată când primesc un premiu, e ca şi când nu am primit niciodată nimic”.

Ştefan Iordache a primit…chiar şi mie îmi e greu să încep o propoziţie cu Ştefan Iordache. O să-l ţiu minte pe Mitică Popescu cum l-a dărâmat aminterea lui Ş.Iordache şi el împreună cu toţi cei din sală au mai ridicat încă un rând de aplauze marelui răposat.

Hai să enumăr niscaiva laureaţi:  Victor Rebengiuc a fost desemnat cel mai bun actor in rol principal, pentru interpretarea lui Willy Loman in „Moartea unui comis voiajor” – montare a Teatrului Bulandra din Bucuresti, Mariana Mihuţ (a sa soţie), a primit premiul pentru cea mai buna actrita in rol principal pentru rolul regelui „Lear” din tragedia shakespeariana cu acelasi nume, spectacol montat la Teatrul Bulandra. Trebuie să îi menţionez şi pe: Tompa Gabor- cel mai bun regizor, Valeria Seciu- cea mai bună actriţă în rol secundar, Sorin Leoveanu- cel mai bun actor în rol secundar, Ioana Anastasia Anton-premiu pt debut etc.

Tata a început să-mi povestească cum el tânăr fiind, teatrele cutreiera la Cluj şi cum a avut ocazia să se scalde în zeci şi zeci de spectacole cu actori deja răpuşi de vremuri. Iar când Mitică Popescu a zis „Hristos a înviat!”, taică al meu a răspuns în şoaptă „Adevărat că a înviat!”, a fost simpatic şi parcă mi-a crecut inima un pic ştiind că mă pot numi pui de Manai.

Întâmplarea a făcut ca în acelaşi studio în care s-a ţinut aseară gală să fi fost filmate toate acele piese de teatru de pe vremuri care se dădeau la tvr iar acum se dau din nou în fiecare duminecă. Sunt sub credinţa că fiecare din acei mari actori de aseară a jucat la un moment dat un rol în acel studio şi poate că şi căldura amintirilor contribuia la cea generală de aseară.

Trebuie să recunosc, teatrul maghiar a monopolizat nominalizările cât şi o samă de premii anul ăsta. Nu că am ceva cu ungurii dar mulţi îmi spuneau că la Cluj băeţii fac teatru neneacă şi nu credeam până aseară când un preten de-a lui Tompa Gabor a urcat pe scenă pentru a ridica premiul în numele lui şi a lui falnică mustaţă în stil „ighen” mă gâdila pe retină.

A, nu am spus cine a luat marele Şlem (cum s-ar zicea), aşadar param pram param pam ţz ţz pam : da, din nou Tompa Gabor şi ale lui „Trei surori” (sper să nu mă înşel, e posibil desigur) şi asta înseamnă „myeey” pt maghiari.

Aşadar, deci, si prin urmare, care va să zică, a fost un spectacol frumos cu de toate şi cum zicea Tina: „o sală mică pentru oameni mari”. Sper să mai prind şi de acu gala că bre e chiar lămâia din ceai, după amiaza cu somn, serile uşor răcoroase, drăgostirea la vremea ei, vaselina de la uşă.

Ce mai, e frumos neică şi de admirat cum cu un buget redus până în micro-organismele Ilişeştiului poate să se sufle viaţă în a 17-a ediţie a galei UNITER.

Fiţi tineri!

*Olga Tudorache vine luni în Sv. cu piesa „Noiembrie”, a primit şi ea premiu pentru activiate. Mă duc şi eu *_*

Reclame

găselniţe

tot mi se pare că o se întâmple ceva. aşa cum într-o perioadă tot visam că merg cu autobuzul la iţcani şi până la urmă aş putea spune că era să mă calce autobuzul nr. 5 dar nu era chiar aşa de aproape (după aia nu am mai visat tărâmul promis iţcani). Tot (literă mare la început de propoziţie, mai mare blogu  dragu) ce s-a iscat a fost cutremuraşul ăla şi mă uitam la ştiri pe tvr1 şi nenea ăla chiar s-a speriat mititelu’ de el, după aia a băgat vremea (tipic situaţiilor de criză) aşadar pot trage concluzia următoare:

După gravitatea situaţiunii de criză în cauză la tv bagă (o să încep cu 3, pt că e pur şi simplu magic…):

3. Meteo – cutremuraş, prezentator parfumat cu panică micuţă

2. Emisiuni prăfuite cu drăgălaşi de copilaşi talentaţi (dedicaţie pt toţi pedofilii, da şi tu de acolo din spate) – vezi Rep. Moldova, „revol(t)uţie”

1. Ecranul în dungi colorate- ei bine aici doamnelor şi domnilor, hibrizilor şi voi toţi cei care uscaţi viaţa din mine punând melodii house la telefon la 07.00 în autobuz, probabil că aveţi carabina la ceafă şi luna e undeva eşuată prin Ilişeşti.

*reclame- cineva dă ortu în vreo emisiune n’ stuff….

În rest şi în firmituri mi-aş cumpăra un patch anti-confuzie dar se pare că „they don’t come in blue” aşa că mă abţin.

Am văzut aseară cu Tina filmul ăla cu pinguini..nu m-am lămurit care e titlul…şi a fost simpatic. Ce-i drept şi ce-i stâng nu am prins introducerea flocoasă a lui Cristian Tudor Popescu (şi ale lui găuri albe, vai maică) dar filmul a fost bunuţ şi comentariul la fel. Pe alocuri am simţit oarece exagerări în aşa zisul monolog al pinguinilor dar nu a fost bai. Apoi mai spre înserate la apogeul filmelor cu deochişuri am dat peste nişte Dirty Sanchez care e Jackass-ul european dus mai departe, oh foarte departe. 

aaannnnnnd cut.

diastola vremurilor

Ascult ritm de anotimp cu geamul întredeschis. E mai sacadat ca niciodata, sau poate aşa a fost din vremurile când tot cerul se sprijinea pe singura lunulă care mi se vede. 

Ne căutăm jucând baba-oarba prin zaţul vremurilor. Oare chiar ne aşteptam să ne găsim? Ne luăm după urma de firmituri pe care tot noi o lăsam şi ne prefacem că am uitat de mult de ea. Nu ne e frică de ce o să vedem? Nu aş vrea să mă găsesc acum, aş fi dezamagită de faptul că aş strica splendoarea momentului aducând variante la chimie.

Hai să dezvelim lumea astea cu întrebări. Întrebări la care vom răspunde tot noi. Din nou ironia care face parte din patrimoniul universal al timpului. Azi nu e o zi bună să fii în ea.

Îmi doresc din ce în ce mai mult să mă pierd într-un halat cu pătraţele vişinii cu albastru, să mă afum cu o pipă vârtoasă, mormăind vise cu o carte ce are o copertă groasă şi lucioasă pe care voi întârzia (nevoit oarecum) 3 luni să o duc la bibliotecă. Oare cum ar fi să întârzii grosolan şi anumit să duci cărţile la bibliotecă şi să aştepţi scrisorile lor cu înştiinţări să le duci cartea doar pt că aceste scrisori ţi se par cel mai veridic contact uman? E plauzibil şi un comportament pentru peste 30 de ani.

Mă aşteaptă undeva marginea mea de lume. Nu-mi doresc să fiu la mijloc. Într-o dimensiune a excesului şi a trăirilor de limită, mi se pare politicos deja să îmi doresc o margine.

din pribegie cetire

„Păşteam cu alţii gâştele-n arinişti.

Cu gângurit de aur îmi venea câte un boboc

şi îmi prindea cu prietenie-n cioc

sfârcul…” D. Brădăţan

Azi am tăiat felii de linişte pe timp. Of, e aşa o vreme de pribegit pe afară. Cine a zis că nu apreciezi ceva până nu mai ai acel ceva, mai bine nu zicea deloc pentru că e dureros să conştientizezi asta şi fără să fie un citat celebru. Cărţi, stau cu burta la bec şi aşteaptă în derâdere să le arzi cu privirea dar tu mai amâni leneş momentul cu încă o răsuflare a tot ce înseamnă afară. Mă abţin de la multe lucruri zilele astea, anul ăsta. Mi le interzic şi îmi spun că toate lipsurile astea impuse duc la un scop elocvent şi măreţ. Să mai vreau să deosebesc cireşe de vişine?

Nu ştiu dacă următorul dialog l-am auzit sau s-a auto-procreat în sinea-mi dar mi se plimbă ecoul lui prea des în minte: ” Ei, ce părere ai despre toată existenţa asta? Ce părere ai despre viaţă? / Viaţa? Viaţa, domnule meu, e cel mai bun lucru care mi s-a întamplat.” Imediat după ce mă gândesc la dialogul ăsta mă sprijin în altă întrebare: oare cine ar mai fi dispus să răspundă pe moment chestiunea de mai sus?

Aprecierea cicatricilor cât şi a rănilor încă deschise, nu?

şi vremuri blocate în alte vremuri

De o vreme încoace, ţin în cuşca mea toracică prizonieră de război, o inimă. Sacrificată ieri înspre noapte când mâinile noastre se luptau pentru supremaţie una în alta.

* Ha! am dezvăluit tainele tehnologice, da e o poza!

îmi e că ploaecică

Fost-am înspre crăpatul zorilor la pregă la bio, nici că se poate mai epic. Urmările sistemului respirator încă mă…ei bine urmăresc. În cutia sucidavei se pregăteşte cu trâmbiţă elecromotoare paştele mai mult ca niciodată. Vor aiştea să ne încânte spaţial cu un ou…mare…cel mai mare. Trag următoarea concluzie: de acum înainte în Suceava vei găsi numai ouă mari…dacă mă înţelegi.

Îmi pare rau după petarda aia care a explodat cu fâsâială mediatizată în Rep. Moldova, ar fi meritat artificii momentul…eh inflaţia creşte pietrele ramân.

Other flip-floping facts: Ieri punicu’ lu’ Baula a investit într-o soluţie de inhalat. Bă, o avut efect ea cumva. Mi s-a desfundat nasul dar acest mic pas în Nirvana nazală s-a retras pînă am ajuns eu din nou la calc, m-o ţinut cam până la bae. Na, tot ce tragi pe nas (fie şi inhalant) te ajunge din urmă. Are punicu doua găini. Una neagră, aparent antisocială şi una albă cu căciuliţă care se tot vrea cloşcă. Cumva are cu ce, dar nu are cu cine. Am stat ieri în spatele casei pe un scaun alb plasticat şi dacă ar fi un moment în timp care aş vrea să-l stochez în raftul „vremuri bune” şi să-l tot scot din când în când şi să-l retrăiesc, viaţa consumată pe scaunul în cauză ar fi momentul perfect. Aşa acolo…cu punicu şi punica de ambele părţi, cu floricele din copaci într-un balet atmosferic, cu găinele alea două, cu răceala mea ce se vrea sinuzită şi aşa din gînd în gând uneori la tine, acolo aş mai vrea să trăiesc.

A sărit plei-listul la edith p. şi mă duce la piesa de la magic fest, „before laces”, mi-aş dori să pun filmarea aici, dar când o să desluşesc tainele tehnologice ale acestui blog o să pun şi aia.

Fraze lungi, diacritice, virgule, o după amiază bună în fond.

*a se inţelege sucidava ca pseudonim pt suceava (na mă daan) nu cetatea în sine, sună bine ce vrei? e firesc

crapă copacii în flori

Padam, padam, padam

O şoseată de la vecina de sus îşi odihneşte ţesăturile pe al meu pervaz. S-o întreb ce are de gând? Deocamdată se bronzează veşnic, o să îi cer dârz un asl pls mai târziu.

Înainte de a îmi desluţi drumul spre meditaţia anevoioasă din fiece joi, voi afirma prezenţa Eurespal în organismul meu. Traheea mea încă şubredă are nevoie de medicametaţie şi aş vrea să spun că şi medicamentaţia are nevoie de traheea mea doar pentru a susţine reciprocitatea acestei relaţii conjugale.

Eurespal…nu vreau să fiu înţeleasă greşit, nu fac reclamă…doar că aceste prafuri albe închegate rotund ar avea nevoie de un motto : Eurespal…pentru după amiezi bune, foare bune.

Pe scurt, m-a luat excelent de tare. Probabil că e un fel de tusin cu nume rafinat. Doza mea zilnică de de vreo 3 pastiluţ, dar vai ce ţi se pare că vezi molecule zburdalnice şi nebunatice după ce iei prima. De la a doua se împute treaba şi ţi se face somn. Dacă negi nevoia acută de năniţă şi bagi înspre înserare şi a treia…atunci doamnelor şi domnilor, patrupedelor şi înstelaţilor, noapte devine din ce în ce mai tânără şi te trezeşi a doua zi că ţi-ai făcut blog şi că ai un număr de telefon scris pe mână (dacă e în altă parte atunci recomand să fie întrerupt tratamentul) cu mesajul : mulţumin, fraţii Ionescu.

Acum mă duc luată cum sunt, cu abonament sau fără abonament înspre obcini să îmi conturez cunoştiinţele de admitere. Faptul că în culegere este un capitol special rezervat drogurilor şi că rezolvând pornBleme mai dai peste o formulă la LSD, face totul mai recomfortant şi împăciuitor.

Hai să ne asortăm vremurile cu sentimentele, nu?

aye

Primul meu post…aproape primul meu post.

A observat cineva cum ca repetitia mai sacadata a doua cuvinte intr-o conversatie ofera o nota dramatica excelenta?

ma voi rezuma la atat deocamdata

inceputurile nu trebuie sa fie grandioase..nu pt mine, oricand bine-primesc un inceput umil…e ca si cum astept sa fiu plesnita cu surprindere…asta si faptul ca am luat o pastila pentru traheea mea nu prea vartoasa care ma face sa ma uit la luna si sa intreb : oare luna, stie ca e luna?

faptul ca nu am folosit diacritice ma face sa ma simt pe o motocicleta Harley a exprimarii

multumesc pentru non-salanta  spirituala draga unguent orbital