(A avea propriul) FUUUUUUUUUUUUUUU(rnizor de cafia)

Dragă 3 cetitor,

Trecut-au frazele lunii de când n-am mai plonjat în intimitățuri analfabetice dară acest post va fi nanometric întrucât emanciparea științitică e imperioasă.

Am venit doar să-mi confirm existența moleculară, fiziologică, biochimică, organică și deloc orgasmică și de a a a afirma că mă intru întru sesiune acest dulceag deznodământ al anului 2 medicionos în Cluj. Mă cuprinde foarte multă voioșie hărnicie fluturi în stomac de bucuriae iubire sălbatecă secsnflăcări  fior celest dioptrie poesiae la gândul erotic către aceste examene zemoase care-s like în timp ce eo-s like. Sooper cute…

Așadar te pup pe frunce și brb.

Reclame

A reprezenta basu’

Diseară noi, aceşti iluştri bipezi, ne prezentăm la concert extraordinar Relative ca să reprezentăm basu’ în cinstea lu’ Mişu a cărei zi de naştere o tot celebrăm de o săptămână încoa’. Ţ’ani Mişule!

Apoi trecut-au săptămâni ca o palmă pisti ceafă ş eo tot cu 20 de ore de nesomn per zi am rămas. Nu că m-aş plânge dar mi-ar prinde bine o sesiune de pleoapă pe pleoapă.

Deznodământul ştiinţific se coace ca revoluţia şi te rog du-te şi verifică cuptoru’ că eo tresă întind rufele. Facultăţile mi le îndeplinesc zilnic cu prezenţe inoportune la tăt felu’ de cursuri interactive cu prezentări power point şi conferenţiari cu voci călduţe sau stridente cu costume lucioase şi păr facial indispensabil pentru a fi luat în serios în comunitatea medicală. De când a început semestrul am tot trăit la bibliotecă şi cafeaua dintre cursuri dată pe gât în Broadway a devenit cafiaua care-ţi gâdilă ombilicu’ în faţa decanatului pen’că îi varianta cea mai eftină şi mai puţin time consuming. La bibliotecă mă tot plimb (fetili se pregătesc intens pentru concertul miezonoptic şi mă tot bruiază cu mişcările lor lascive în bluze ilegal de strâmte şi decoltate nom nom nom) printre rândurile de psihiatrie (la psihologie avem de uneltit la un uber eseu carele dacă îmi va ieşi dezgustător de excelent îl voi posta poate dacă voi simţi vibe-ul) şi neurologie de unde am luat o carte uber şmecheră pe care am cărat-o nefolositor de mult după mine şi mi-a mutat vro trii vertebre din originea lor pen’că are greutatea unei girafe gestante (această greutate, aici aş putea face o parelelă cu Atlas da’ nu dramatizez aşa de mult deşi parcă aş vrea oleaca, pe care a sesizat-o şi un flăcău cel puţin contestabil care m-a ginit la căpătul piezişei şi carele m-a combinat oleacă ca dup’ aia să îmi ceară 3 lei pentru o cauză nobilă care o bănuiesc că se referă la existenţa lui de hardcorist şi nu la copiii nevoiaşi pe care i-a menţionat şi carele m-a trimis să-i iau doo pachete de tsigări, din banii lui desigur şi zău dacă am înţeles de ce nu se ducea el să facă treaba asta şi de ce am acceptat să mă duc, el spunând că îmi ţine cartea de fiziologie până mă întorc eo şi eo tot timpul cât eram în magazin îmi făceam scenarii sângeroase cu referire la acea carte şi îmi scuipam pe suflet şi mă rugam la ăl de sus ca flăcăul ista să nu fuga în Mexic cu a mea carte, lumina şi mărul ochilor mei şi a examenului ce va să vină. În finale am îndeplinit misunea şi am recuperat şi cartea da’ îmi dau seama că am făcut echivalentul a mersului la bucătărie să-ţi aduc o bere şi un sandwich şi că am fost folosită şi că nu mă deranjează asta şi că oarecum îmi place…hm.) carte pe care o să o tot prelungesc în fiecare săptămână pentru tot restul vieţii probabil pen’că mă tem să nu o ia altcineva dacă o returnez în totalitate.

––––––-spasme sentimentale––––––

Ne-am uitat la un film anatomic cu disecţia tuturor celora care aparţin de sistemul nervos centrul (jos sistemu’ yo) şi era foarte şmecher ce se întâmpla acolo şi tăt felu’ de felii de creier carele mi-am dorit să le tai şi eo pen’că părea o activitate foarte incitantă şi intimă anatomic vorbind şi zău că mă jur pe penarul meu cu felurite culori şi carioci fosforescente pe care l-am uitat în sala de curs de fiziologie, dar pe carele l-am recuperat cu neruşinare,  că soundtracku’ era de filme porno carele mi se pare o revoluţie cinematografică ce trebuie mai des practicată în filmele în care nevraxul e personajul principal.

––––––auz băiatu’, n-ai o mucelniţă?–––

Apoi îs la opţionalul care stă supt incidenţa numelui de „Explorări cardio-circulatoblablabla” pentru carele eram şi încă mă aflu destul de entuziasmată, doar că e plasat la o oră nefericită într-o zi nefericită care începe de la 10 şi mnezo ştie când se mai termină că tot am impresia că toată săptămâna e un fel de zi de miercuri prelungită. Şapoi am purcezit spre această aventură cardiologică carele se ţine în spitalul de recuperări cardioblablabla carele se află eggzact în (aicea m-am cenzurat de dragul rudelor sangvine şi nesangvine) groapa Mareanelor, adică like uber UBER! sooper dooper incredibil de omglolwtfftwrolfbbq DEPARTE în Zorilor şi e foarte bun numele cartierului, pen’că tot urci dealu’, muntele ( venus, hahaha apropo tot îmi trimite Laura Andreşan spam-uri cu filmuleţe deocheate, mulţumesc tanti da’ mă descurc şi singură) şi îl tooooot urci până ajungi la degetu’ mic a lu’ mnezău şi ai vrea să-l gâdili dacă n-ai face hipoxie până acolo. Îi aşa di diparti şi aşa de mare încât văd copilaria lu’ bunicu’ Jânică de acolo. Mno, acuma cursu’ în sinea lui sinească îi foarte şmecher şi doftoru’ carele o venit îi ş mai şmecher şi entărteining şi cumva la un moment dat o agiuns la o replică din Hamlet „horaţiu, mă-ntunecesc coae” ceea ce mă unge foarte. Da’ asta m-o făcut să-mi dau sama că de voi rămâne şi agiunge sănătoasă şi la fel de bipedă până în rezidenţie pe carele sper să nu mi-o petrec aicea pen’că deh… îmi voi alege specializarea în funcţie de cât de mult îi de urcat până acolo (haha joke, but not really)…so far cardio’ is not on teh list!

–––––deşi sişu e liber eo tot afirm sişu liber––––

taula baula : na bini. apoi ma du’ sa invat la micro pe maine.
taula baula : pup cu microbi
rus IoNuT : oki , pup cu anticorpi

hahaha dumă de medicină…. nu mă judeca!

de aicea am luat.

pluuuuusss mă gândesc că e cel puţin interesant plus very thoughtful să-i faci la oxy un site

Aş băga nişte motoare da’ mii cam somnuc aşa că ktnxbye.

pup cu microbi.

A-ţi scălda cufireala în groapa mareanelor

Aici se ţine conferinţa anuală a tuturor marenelor din lume, evah. Aşa cum conferinţa anuală a tuturor paulelor din lume se ţine la Paula Seling în cramă.

Dragi 3 cetitor cari vă ţuc pe lobul occipital pentru fidelitatea castro care mi-o plesniţi constant,

Iată că Paulica, om bun, a trecut şi peste nestemata sexiunilor cu vârtoşenie şi acu’ sălăşluieşte în bârlog unde Rodica, a ei muică chimistă în serie, o răsfaţă cu ceai din ăla de îţi iese lichidul din tine o dată la 3 minute.

Dispri sexiune nu-i nimica epic de specificat…atâta că îmi luam somn la 8 dimineaţa, mă trezeam la doo, plecam capul la absenţa covârşitoare ale meridelor şi apoi poate poate mă urneam din loc să mă emancipez ştiinţific cumva cumva. De obicei făceam un uber calcul gen: ochei 16 cursuri-6 zile rezultă câte 4 cursuri pe zi ca ultima zi să rămână pentru recapitulare care în majoritatea timpului se solda cu capitulare şi atâta. Am lăbărit-o anarhic cu tot felu’ de filme plicticoioase cu buget redus şi filme deochiate cu autobuze în Japonia, cu American Idol numa’ ca să mă uit la Simon ăla cum îi chizdeşte pe toţi şi nenea ală ciocolatiu cum zice „Yo dawg”, după aia pi la 3 dimineaţa băgam un conchizdator sublim şi îi făceam la psihic pe toţi copchii de 13jpe ani care îmi dădeau mie la caca de pierdeam spre ruşânea me’. Da’ oricum tătă lumea îi super nefu pe conquiztador la ore din astea neortodoxe. De ex m-am băgat la un joc la separeu cu doi pi care nu-i cunoşteam şi care di fapt erau cuplu şi tot îşi dădeau pupuri în timpu’ jocului ş eo am zis că „dragostea voastră mă dezgustă” şi ei de suparare nu m-o mai atacat ci s-o atacat ‘ntre ei ş pe mine m-o lăsat să gâştig.

Apoi eo cum nu am ieşit din viezuină tot acest timp nu-mi dădeam sama când îi zi ş când îi noapte. Realizam eo că cerurile dau să crape numă după sunetul păsăricilor din spatele blocului, carele se adună la concert death metal în fiece dimineaţă. Explozie de faună la noi în spatele blocului, am găsit ş doo şopârle pe balcon şi vorba ceea…stăm la etaju doi plm.

Deci vă jur pe artera mea de haur că am lăbărit-o cum se poate de benefic în sexiune, m-am uitat până şi la harry potter 6 yet again ş am putut relaţiona mai bine cu întreaga poveste pentru că am observat că podu’ care ia foc în primele minute ale filmului îi de fapt podu din londra pe care am fo’ ş eo şi pe care săream ca să o sparii pe Rodica.

Oh noes the bridge is on fuego ( chestiunea aia cu roş şi porto şi galben îi o încercare de fuego sau fire sau foc sau cum îi spune în ziua de azi da’ o ieşit ca nişte muştar cu ketchup, zic)

––––––––––––doftorind în lanul de săcărică–––––––––––––-

Mno, am mai avut o uber experienţa de doftorit (în afară de aia de az’ de la practic la dispensar care o fost uber not kewl că nu s-o întâmplat nimica nimicuţa toată ziua şi am stat şi am periat cariciul la lumina lu’ nezău) care o implicat-o pi Uţa carele într-o dimineaţă s-a hotărât să meşterească la o conservă cu carne şi conserva a meşterit-o pe ea că i-o spintecat juma’ de dejit mare şi pşşşşfufufşşfşf sânji pisti tăăăăăăt!!!!!! şi am consultat cursu’ di prim agiutor care zicea ce îmi dicta mie sistemu nervos simpatic să fac (nu, nu să fug) da’ să leg dejitu cu o păreche de chiloţi (curata!) deja ruptă şi să torn propolis şi să comprim vasele din teritoriu. Ş draga di Uţa avea eggzamen ş s-o panicat niţel ş draga di ea o mers cu chiloţii mei legaţi de dejitu ei la eggzamen.

Altă experienţa relativ anatomică o fo’ a mea care când am vinit di la unde am ieşit eo afară şi am intrat în bucătărie să-l cinstesc pi Mişu cu un capac de nestea mi-o venit să-mi borăsc maţele instant şi perpetuu de la mirosul din bucătărie care nu poate fi asemuit cu ceva di pi lumea asta că încă nu s-o inventat aşa experienţa olfactivă.

–––––––––filofteea, ejti mărul cefaleei mele––––––-

crec’ mai vroiam să zâc civa da’ iară îmi vine să mă duc la baie că m-o prostit mama că nu-mi da ceai din ăla de îmi piş şi copilăria şi mi-o zis că îi ceai de ceai normal da’ nu era…aşa că mă duc acuma ş vă mai scriu eo..că n-am ce face în vacanţa decât să âmblu în chiloţi galbeni prin casă ş s-o lăbăresc la practic.

 

INfEkşon.

E târziu în noapte ora 11.09 sâmbătă dimineaţa. E aşa întrucât mi-am dereglat ritmul nictemeral (de fapt, o expresie mai bună ar fi: mi-am urmărit ritmul nictemeral pe o alee întunecată unde l-am subjugat şi unde i-am făcut un tatuaj cu un cod de bare supt care scrie „ownd” pe gât) mulţumită nopţilor scăldate în redbull şi tot felulul de arsuri ştiinţifice.

A trebuit să aştept până azi să fiu sigură că se termină cu siguranţă săptămâna asta, încă stau cu bâta de bătut carne de mânz după colţ (eu, nu mânzu) în caz că vrea săptămâna un rewind.  Deşi mă doare sufleteştico-fizic şi intelectual o voi recapitula pentru a-mi satisface masochismul picătural.

Iote: luni– am adomit cu capul lăsat pe spate, salivând pe mine în timpul cursului de anatomie

marţ– am stat cu clanţa în buturugă aşteptând să dau testul….nu. Am investit în carioci.

mier curi– am adomit salivând pe altcineva la cursul de info. Am aproape investit în „the man who mistook his wife for a hat” (oliver…s…something something)

joie– din nou simt metalul rece a clanţei în buturuga mea în ceea ce priveşte testul la anatomie (oliver sacks!!)…nu din nou. Petrec juma’ de hora asupra cadavrului în timp ce îşi dau cu presupusul  colegii în ceea ce priveşte „a fi sau a nu fi brahial”. Mă chiulesc la biblioteca pentru a citi la bioetică…primul seminar făcea ochi. Citesc aceeaşi propoziţie de 10 ori înainte de a trece la următoarea pagină. Încep a mă foi nemernic. Observ inabilitatea colegii mele Andra de a şopţi. Încep a mă juca cu mucii din serveţel. Mă ridic brusc să îmi caut o carte de psihiatrie. Încep a mă plimba frenetic printre rafturi căutând eticheta „mw” dată secţiunii de psihiatrie. Mă opresc, îmi suflu nasu’..mai fac o excursie de genu’. Iar mă opresc, mă observă tante. Mă întreabă ce caut. În impulsul momentului fară a putea opri (word vomit, vorba vine) îmi iese următorul lucru: „Caut…secţia de psihiatrie”. Tante ridică sprâncele de mirare de se pierd în străfundul ridului falnic de pe frunce şi îmi pune mâna pe umăr. Eu realizez şi spun „ăăă secţiunea de psihiatrie”. Tante: „etajul 3 puiu”. Eu: a.

Mai târziu în aceeaşi joie merg la cercul de neurochirurgie unde am orgasm intelectual şi îmi propun a mă învălui în asta pe viitor. Peste tot îi carantină şi se aude luna plină.

Vreau a încheia seara în „Memories” unde îi seară techila. Dai 200 de mii şi e all you can drink. Noah intrăm şi ne bine primeşte un val de scări roşii. Andreuţa coboară felinic iar eu încerc a repeta, totuşi uit replicile la ultima scară de cad şi îmi luxez chicioru’ dragu de el. Da, acuma am piciorul luxat în existenţă. Întrucât am tras pe gâtlej barbaric techila, am uitat de durere şi am început să îndraznesc excursii până la baie, ba chiar uşoare ţopăieli. La bar începuse să bată vântu deoarece gâtleju’ nimănui nu mai suporta, alţii ne-au spus poveşti stomacale prin băi iar eu mă simţeam sublimă şi mergeam pe picioru’ olog cu înviorare.

vineri– a fost ieri, toată ziua. Ieri am ologit.

sâmbătă e azi.

*minesweeper ecranizat aicilea