Jurnal de peste bord sau abstinenţa nu e magică deloc

De fapt mai mult se pune problema de abstinenţă involuntară dată cu forţa. Datorită lipsei de timp, a oboselii cronice şi bineînţeles absenţa materialelor necesare, la noi în bârlog duhneşte a cuminţenie şi neprihănire.  Apăi stăm cu ochii bulbucaţi şi frică celestă că viitorul sună sumbru. Deh, imigranţii o duc cel mai strălucit, cel puţin ăia de la medicină. Adicătele, de mergeai la bal la noi (în bamboo but of course) dădeai de oameni ciocolatii cu care te bâţâiai o perioadă ş apoi te pălmuiau între ochi cu un „Nu vrei să ne apropiem din punct de vedere fiziologic?”, asta spusă cu mai puţine mânuşi.

Pe lângă liniştea fiziologică, de-o felie bună de timp trăiesc o intrigă continuă de mă mir că nu mă cheamă ăia de la Gossip girl ca personaj figurant căruia îi cade pâinea cu gem pe partea unsă. Intrigă, dar din aia păroasă fără de deznodământ, asta cu siguranţă îi degradarea inevitabilă a corpului. Meh.

La facultăţi am trecut cumva la plămâni, asta după ce am chizdit testul din muşchi, sau el m-a chizdit pe mine. Ş ne-a tors nouă cadrul didactic doi plămâni scofâlciţi, de mirosea încă dulce a Marlboro şi întrebai cu lacrimi în ochi care-i stângace ş care-i dreptace. Eu una şi nu-s singură, mişelesc cu ardore la cutia toracică ş la cum o să vină nenea ăla care fumează pe lângă morţi la subsol să aducă cleştele şi să pocnească coastele şi să-mi pun sunetul ca ringtone. Am mers prea departe…ar spune copăcel.

Weekendu’ ăsta prea prelungit am lehuzit-o anarhic prin bârlog cu o ieşire dibuită într-o seară când s-a raportat dispariţia unui suport de lumânare (lumânare neinclusă) Camel  dintr-o bodegă consumată de oameni batrâni ş netrecuţi de flirturile vremurilor bune. La faţa locului s-a găsit o creangă de Copac desigur.

Azi parcă îmi pute a şou că deh Uţa şi alte andreeee falnice să se tot adune în vieţile noastre.

Ş pe final, nu înainte de a vă prezenta ultimele motoare de ginire vreau să trimit o dedicaţie dezgustător de specială unui biped care m-a lăsat 2 săptămâni cu poloboacele în frig ca apoi să îmi dau sama că şi-a dat sama că nu mai are nevoie de poloboace: maică, să ai articulaţiile membrului drept înmuite în lichid sinovial când momentul de vineri seară o cere ş să ai viteză mare de download.

––––––––––––crepuscul contrafăcut în china cea de jos–––

„all you can drink cluj”- yeah, beibi.

„ce este un bărzăune” – nu am mai avut discuţia asta o dată? nu se mănâncă în timpul postului oricum.

„vand cloroform” – aici sau la pachet?

„pistoale mas” – apăi îi amuzant până se loveşte cineva

„tina bulina youtube” – îi pe continent tina, dar nu pe youtube

„viaţa fără vezică”- apăi eu ce să-ţi spun, s-o dus primăverile din viaţa ta.

mia mi-s simpateci baeţii ăştia.

vine crăciunu’ sau vine unu’ sau nu vine nimenea

e joi şi aici joi se termină săptămâna.

în cămară miroase a turtă dulce şi copii au plecat la concert toy machienes cărora li urez baftă indirect vorbind pentru că nu am putere fizică şi morală şi nici brânză nu am pentru a mă duce la cântare (brânza nu e pentru concert..e pt. sufletu’ meu)

hmm.. ce-am mai făcut? ce-am mai făcut?….pe lângă traiul meu concomitent pe papilian, angiologie, anatomie topografică şi multe multe carioci am activităţi ce stau supt semnul confuziei. Adicătele dacă mă ridic să îmi iau o cană cu apă asta e echivalentul a 3 nopţi petrecute în beţie şi pompoane în diferitele lor forme surprinzătoare.

săptămâna trecută am experimentat ceva excelent de atipic de am fost dusă la „zilele pretenilor japoniei” şi numai aceată alăturare drăgălaşă de cuvinte trebuia să-mi plesnească a neoprotestantism, dar m-au pierdut la faptul că a trebuit să înlocuiesc shuzii cu şlapi în dungi şi să mă aşez pe un scaun mititel şi să le fac lor vederi şi semne de carte cu penson şi creion înmuiat în limbă (cum face bunicu). apăi eu le-am desenat acolo o mandarină la oamenii ăştia, dar la toţi ceilaţi participanţi le spuneau „yes, very nice, yes. ohh”, mia îmi spuneau numa „ohh”. apăi ştiţi ceva bre, eu îmi iau telegrama cu mandarină acasă. aşa mi-am palmat eu propria mandarină scrijelită. v-am arătat io vouă!

şi dup aia în vichend…în vichend am ras brânză, am uns clanţa, am bătut pufoaica, am cântat cu bidineaua, am şparlit căldarea..mă înţelegi.

apăi azi ar fi trebuit să merg la bal…dar gândul la bamboo mă face mai mult decât să vomit puţin în gură..mă face să…da….da cred că ..da, mă face să vomit puţin în gură dar voma să apară brusc şi neaşteptat prin ceaţă din aia de concert exact pe barul din bamboo.

şi cadavrul nostru prinde mucigai şi avem masă de fuzzball pe scara blocului. vremuri cel puţin şturlubatice.

iar acum..ştie cineva despre nenea aista?

noah conversaţie: Uţa : „asta e cea mai înaltă notă pe care poate să o atingă un om.”

EU: „….”

Eu: „….”

Eu: „…..din lume?”

––––––––––

motoare bum bum bum

„jocuri cu gedai”- salut băeţi

„poze cu ochiul fizica”- de la newton încoace vorbind?

„blog lu halva”- pervert!

„bulina rosie din fruntea indiencelor” – faci cancer la spânceană de la ea

„de unde cumpar cloroform ?” – am un preten care are un preten care e vecin cu…don’t make me bitch-slap you şi ţine-ţi violul în casă. asta în caz că nu eşti gore, îmi cer scuze maiestre.

„dictionar vise a merge cu autobusul”- în acelaşi timp? cam periculos maică.

„a pat de gedai” – jocuri nu, dar din asta cu siguranţă am

„motoare si geci” – hardcoreală omule!!!

„ce inseamna a pribegi” – să faci o faptă bună unui viezure

INfEkşon.

E târziu în noapte ora 11.09 sâmbătă dimineaţa. E aşa întrucât mi-am dereglat ritmul nictemeral (de fapt, o expresie mai bună ar fi: mi-am urmărit ritmul nictemeral pe o alee întunecată unde l-am subjugat şi unde i-am făcut un tatuaj cu un cod de bare supt care scrie „ownd” pe gât) mulţumită nopţilor scăldate în redbull şi tot felulul de arsuri ştiinţifice.

A trebuit să aştept până azi să fiu sigură că se termină cu siguranţă săptămâna asta, încă stau cu bâta de bătut carne de mânz după colţ (eu, nu mânzu) în caz că vrea săptămâna un rewind.  Deşi mă doare sufleteştico-fizic şi intelectual o voi recapitula pentru a-mi satisface masochismul picătural.

Iote: luni– am adomit cu capul lăsat pe spate, salivând pe mine în timpul cursului de anatomie

marţ– am stat cu clanţa în buturugă aşteptând să dau testul….nu. Am investit în carioci.

mier curi– am adomit salivând pe altcineva la cursul de info. Am aproape investit în „the man who mistook his wife for a hat” (oliver…s…something something)

joie– din nou simt metalul rece a clanţei în buturuga mea în ceea ce priveşte testul la anatomie (oliver sacks!!)…nu din nou. Petrec juma’ de hora asupra cadavrului în timp ce îşi dau cu presupusul  colegii în ceea ce priveşte „a fi sau a nu fi brahial”. Mă chiulesc la biblioteca pentru a citi la bioetică…primul seminar făcea ochi. Citesc aceeaşi propoziţie de 10 ori înainte de a trece la următoarea pagină. Încep a mă foi nemernic. Observ inabilitatea colegii mele Andra de a şopţi. Încep a mă juca cu mucii din serveţel. Mă ridic brusc să îmi caut o carte de psihiatrie. Încep a mă plimba frenetic printre rafturi căutând eticheta „mw” dată secţiunii de psihiatrie. Mă opresc, îmi suflu nasu’..mai fac o excursie de genu’. Iar mă opresc, mă observă tante. Mă întreabă ce caut. În impulsul momentului fară a putea opri (word vomit, vorba vine) îmi iese următorul lucru: „Caut…secţia de psihiatrie”. Tante ridică sprâncele de mirare de se pierd în străfundul ridului falnic de pe frunce şi îmi pune mâna pe umăr. Eu realizez şi spun „ăăă secţiunea de psihiatrie”. Tante: „etajul 3 puiu”. Eu: a.

Mai târziu în aceeaşi joie merg la cercul de neurochirurgie unde am orgasm intelectual şi îmi propun a mă învălui în asta pe viitor. Peste tot îi carantină şi se aude luna plină.

Vreau a încheia seara în „Memories” unde îi seară techila. Dai 200 de mii şi e all you can drink. Noah intrăm şi ne bine primeşte un val de scări roşii. Andreuţa coboară felinic iar eu încerc a repeta, totuşi uit replicile la ultima scară de cad şi îmi luxez chicioru’ dragu de el. Da, acuma am piciorul luxat în existenţă. Întrucât am tras pe gâtlej barbaric techila, am uitat de durere şi am început să îndraznesc excursii până la baie, ba chiar uşoare ţopăieli. La bar începuse să bată vântu deoarece gâtleju’ nimănui nu mai suporta, alţii ne-au spus poveşti stomacale prin băi iar eu mă simţeam sublimă şi mergeam pe picioru’ olog cu înviorare.

vineri– a fost ieri, toată ziua. Ieri am ologit.

sâmbătă e azi.

*minesweeper ecranizat aicilea