Cine mă strigă în noapte…mă strigă degeaba că eu oricum dorm

Trăiesc o continuă febră de plecare încă din iulie când am terminat cu admiterea. Nu e febra mea, e a muicii, dar cum sângele nici apă nici red bull nu se face, aşa şi febra asta e al naibii de contagioasă.

Cămara mea e plină de tigăi, oale, furculiţi, lingurele, etichete şi un lighean roş de-ţi arde retina încet şi dureros…toate emanând o duhoare inconfundabilă de nou. Printre astea stau şi umbrele viitoarelor borcane cu zacuscă şi tocană (aceeaşi zacuscă dar cu surpriză, surprinza e că are orez..doh) pe care le voi căra după mine pentru a mă uita ironic la ele în dimineţile făr’ de mâncare. Mi-am cumpărat şi portofel, acum e clar că trebe să plec în lume să mă fac că încerc să-mi găsesc rostul. E ca atunci când am fost la T4T şi ni s-a zis că şi citez: „aţi mimat că aţi mimat că aţi mimat că aţi jucat”.

Trecând peste aceste mici chestiuni care în esenţă sunt o moarte psihică pt. mine, gen „tresă suferi ca să fii fericit”, la suprafaţă reprezintă oportunitatea care i se oferă mamei mele de a sta pe geam şi a-şi vântura batista spunând „oh, they grow up so fast” şi un mare *sigh* de relief.

–––––––––––––––-ăsta e orizontu’–––––––––––––––––––

Se pare că pierd multe chestiuni. Acum o săpt. s-a palmat un tir cu gumă de mestecat, iar acu’ 2 săpt. s-a dispărut un tir cu ciocolată. Apăi îi clar că undeva e o uber chefuială de preşcolari cu trafic de acţibilduri de la hubba bubba. Unde erau astea când meream eu la şcoală?! Asta îi treabă bre?!

––––––––––––-nu, ăsta e de abia orizontu’–––––––––––––––––

Noah, îşi mai aduce aminte cineva hăt hăt de obsesia mea nu atât de îndepărtată şi actuală legată de minesweeper şi cum am dus eu obsesiunea asta la nivel interstelar? Ăpăi ştiu că acuma îs pe locu’ 20, dar am trăit cele 15 minute de faimă pe locu’ 16 vreo 2 săptămâni. Era un nene care tot timpu era înaintea mea, Dave McFadden. Într-un post unde eram mineswept away am făcut afirmaţia „Dave McFadden, u R going down!”. Ei bine, acu’ vreo 4-5 zile primesc un mail de la un anumit nene, John Fred. Deschid în speranţa că nu am (din nou) potenţialul să câştig un milion de dolari, la fel ca şi tot ceilalţi nefericiţi exploratori virtuali şi că nu e vrun virus cu onomastică bipedă. Iată primul rând din mail:

„I am Barrister John Fred (Esq.),the Personal Attorney of Sgt. McFadden,a Citzen of your Country and an American soldier that served in the military with the Us army’s 3rd infantry division(…)”. Apăi dragilor vertebraţi, aici mi s-a activat simpaticul, dragul de el: pupile dilatate, sfinctere încordate, cardioacceleraţiune, transpiraţie şi totuşi o cavitate bucală deşertică, în genere tot ce ţine de „luptă şi fugă”…mai puţin luptă…mă axam în principal pe fugă. Qba părea ceva incredibil de veridic acum, mai ales că în tensiunea momentului cu mână stângă epileptică plesnindu-se de mouse (întrucât cea dreaptă era uscată şi îşi pierduse toate funcţiile cu care se lăuda demult prin aer în clasa întâi)  am început să caut verdictul în mail, verdictul care ştiam că are zerouri în el, dar nu mă aşteptam la asemenea pomană blasfemică:

„Fifteen Million United States Dollars($15,000,000.00) can be paid you”. Acum observ gramatica lividă a mailului dar între „paid” şi „you” eu am văzut „BY”. Sfanta macaroana! Începusem să am flash-uri din copilărie şi vedeam momentul când taică al meu m-a povăţuit să am grijă cu cine vorbesc şi ce spun pe marele val sinistru care este internetul. „ascultă tu bătrânul lup de mare”….ecou prin singurul neuron în convulsii se auzea. Apăi gata…începeam să torn planul de bătaie…las o scrisoare alor mei..nu..fără scrisoare că îi incriminează şi pe ei şi îi băgă la mititica, la răcoare, in the Pokey, the Stoney Lonesom. Gata,  iau pe Halva, iau aia 20 de lei pe care îi am de la manuale vândute şi merem în Cuba, Qba if you will. Cât de tolo şi femeie am putut să fiu…Geez.

Apoi mi-am dat o palma şi mi-am zis că eu nu sunt pentru o viaţă de fugar, e prea extrem pentru mine, eu când trec strada pe roşu mă simt super bad ass. Nu. Raţionament..ding ding ding. Încep a citi mail-ul din nou. Ete na. Cumva John Fred ăsta o crezut că eu îs rudă cu McFadden..alt McFadden, nu ăla de pe minesweeper…şi cumva că am moştenit tot amarul şi dulcele din banii aia. Deci pâna la urmă da, am avut yet again potenţialul de a câştiga mai mult de un million de dolari…dar e şi adevărat că mi-am tăiat 10 ani din viaţă cu tot scormonul ăsta sufletesc.

* Qba e de fapt în Costineşti şi are un „U” în plus. Mulţam Mariuseac pt. poză.

plus o poză cu ochiul meu care mi se pare că arată ca o vezică din poziţia asta.

** iară motoare şi pistoane de căutare:

„incepe scoala”-iară?!

„placinta cu prune”- mmmm, unde?

„lamaia buna pentru desfundat nasul?”- nezăule nu! ce naiba ai făcut şi o să văd pe youtube?

„gloomy sunday traducere”- o duminecă foarte nefu’

Reclame

E ultima Qbă dintre Qbe.

Ei, a venit şi acest dramatic moment susţinut în fundal de ecoul îndepărtat a unor sinapse din antichitatea funcţională e neuronilor mei, moment ce merita înrămat virtual şi pupat pe „frunce”.

Astă zi, bre, e ziua Cubei.(56 de ani de la…)..aşadar prin înrudire e ziua Qbei. Deci…ŢAANII! În Cuba azi se dă de baut, dacă e cineva pe lângă…na..să ştie. În Qba nu se dă nimic pentru că ăsta e primul principiu al fizicii acolo. Poate că cele 10 view-uri zilnice se întrebă dacă aşadar deci şi prin urmare această cură de Qba a avut finalitate. Ba bine că nu. În primul rând totu’ sâ termină..bun, rău, sau din spandex…orice chestiune are un sfârşit. Qba mea are şi ea o limită (lucru care-mi lipseşte cu neruşinare).

Iată ce s-a întâmplat două puncte.

Sincer nu-mi aduc aminte mare lucru întrucât toată această călătorie multifuncţională a fost mai mult o batistă îmbibată în cloroform la intervale regulate şi virgine de timp, dusă foarte gentil la nas. Totuşi (am o prăvălie la colţ de bloc de unde cumpăr aceleaşi prepoziţii la preţuri nerezonabile) la un moment dat..undeva între Cehia şi cine mai e pe acolo, m-a pândit pe o alee întunecată o silă de toate. O silă îmbrăcată în palton negru, o silă care vindea ceasuri kitchoase şi aer colorat în borcane găurite. Ei şi aşa am ajuns  eu să car sila asta în braţe ceva timp. A ajuns să fie ciuma mea metaforică. Nu m-am bucurat o felie de vreme de multe lucruri. Nici de Franţa măcar. Aşteptam Franţa! Ce iros. Aşadar, nu pot spune nimic clar de acolo. Îmi amintesc doar că am mers  mult crănţănind prin păpuşoi cu miros de pin şi prin livezi cu miros de carosabil. M-am auto-orbit temporar pentru a mă abate de la neimportanţa vrerilor mele (de fapt…care au devenit mai târziu ale mele).

Mergeam de dragul de a merge, un fel de – mergeam pentru a nu mă opri-. E vorba de clasicul „mă fac că fac până ajung să fac cu adevărat pentru a nu mă opri în mijlocul vertijului şi a mă conştientiza până în adâncurile virtuţii lichidului meu intersiţial”. Ştiţi, nu? În fine şi în continuare…m-am trezit la poalele ferry-ului de la un milkshake de ciocolată care mi-a plonjat în cap din rulota unor -mai mult decât europeni-. Acolo pentru prima oară m-am încruntat supt şiroaiele de milkshake puturos şi m-am întrebat „bre, de ce am nevoie de asta?!”, răspunsul a venit nu prea…dar supt dramaticul momentului am scos light saber-ul cerebral şi am tăiet sila în trii. Aşa am salvat eu conştiinţa mea şi aşa am salvat Pământul în seara aia prin reciclarea cutiei de milkshake.

Da, m-am urcat în ferry. Aproape am rămas blocată în baie. Am coborât…

Acolo maică, statea stătută de ani de zile cu termen de expiraţie şi expirare dezlipit…Anglie supt iz de ceai. Am cotrobăit-o cum (ha, i said cum) mi-a permis meşteşugul mai bine. Am cotlonit pieţe cu miros de fructe exotice exagerat de scumpe, de indience cu mătăsuri şi nike-uri în picioare, de chelii arse de citadin şi de nopţi albe în Soho. Am tutunărit şi pipăit. Am băut ceai cu lapte şi profund am regretat papilele mele. Am crezut că drăgostesc dar de fapt era o emisiune. În sfârşit, am de toate cât s-a putut. Dar mai ales am găsit momentul meu de retrăit în vremuri grele. Toată lumea ar trebui să aibă un din ăsta. happy place…denumit comercial. În galerie, tabloul lui Vincent Van G. cu acel galben teribilist explodând din petale de floarea soarelui, pe o canapea roşie, concert pentru violoncel-Prelude, turişti care mai schiţează un bliţ ascuns pe supt un tricou prea nou şi de sărbătoare, eu oprită acolo, făr de gând, făr de sentiment, făr de orice înseamă ceva. Momentul meu.

Am stat cât să mă simt în stare pentru ultima trecere. Pentru apă. Pentru conceptul de vâslit analizat dpdv al fizicii clasice.

Apă. Valurile de pieliţă albăstruie alunecând leneş spre un ceva. Conserve de pescăruş şi în aer delfini. M-a cuprins ameţeala cu ochii scremuţi de la atâta soare. Aici urmează o serie lungă de năluci mentale pe care nu le merit a menţiona. Nu sunt în totalitate ale mele. Cum (well I am porn-ish 2day) nimic nu e în totalitate al nostru, (îţi aduci aminte Willford?) le voi lăsa pribegite şi biciuite în subconştientul meu pentru o noapte cu multă licoare înrudită cu Bahus. Lăsându-mă aşa vâslită spre un final am tot măcinat chestiuni care nu vor lua niciodată forma verbală. Realizasem că aceste chestiuni sunt praful de pe scoarţa noastră cerebrală… pe care îl vrem ascuns, tot mai ascuns, dar niciodată şters.

E atât de comfortabil să trăieşti murdar.

Lucruri care nu ne vor ieşi niciodată cu picioarele lor lungi pe gură, lucruri care au atâta putere asupra noastră…de ce ne facem asta? De ce ne place atât de mult să credem că deţinem controlul, când de fapt pupăm o Morgana dimineaţa, supt pătură? Nu ne trebuie răspunsul. De cele mai multe ori nu ştii să răspunzi exact la întrebarea „de ce îţi place aşa de mult?”.

În timp ce îmi ritmam gândurile, în timp ce îmi creştea tensiunea cum scad acţiunile la bursă s-a auzit un fel de POC, dar mai dulce şi mai mic.

Era ţărm. Ţărm! nu aveam desigur cui să strig „PĂMÂNT, EUDOXIU, PĂMÂNT!” aşa că m-am mulţumit cu ţipătul care a ricoşat în pereţii cutiei mele craniene.

Nisip de fagure, vânticel alene, dezmăţ olfactiv, dulce podoabă vegetală…erau de departe în câmpul semantic al Qbei. Adicătele lipseau cu desăvârşire.  Vid mental, mitraliere pentru soundtrack, cizme lucitoare după ceafă în schimbul unor servicii, durere, riduri pe pământ şi multe tatuaje cu însemnări revoluţionare. Da, ştiam de toate astea de la început. Ştiam finalul..cum ştiam de dinainte că moare Dumbledore în cartea a 6 a. Totuşi am acceptat asta, am acceptat şi comercializarea lui Che G. şi masa de tricouri şi postere cu el deşi a fost un criminal cu loc de onoare în muzeul criminalilor cu păr facial, am acceptat nevoia de bine, am acceptat catalizatorul care este amărăciunea, am acceptat sacrificiul. De ce? Pentru că vâslind într-o mare de ponei care vomită curcubee e de-a dreptul dezgustător şi la naiba, nu e deloc satisfăcător când te trezeşti gol puşcă pe scara rezultatelor.

Aşadar, am luat un pumn de pământ crăpat şi l-am pus într-un borcan pe care l-am încălzit tot drumul l-a piept.

*Aa..cum m-am întors? Păi am luat liftul..doh.

Qba e mai mult decât o silabă cu o literă nemediatizată sclavă

*Data viitoare o să strig „Hoţii la struguri”. Până atunci urmează marea Mlaştină dintre mine şi Qba. Plin de liane, farmazoane şi broaşte care se lăfăiesc în diplome plasticate.

Asta e. E acum sau niciodată…de fapt e miercuri. Ei? Toată lumea gata? Nu toţi trec prin dimensiunea asta cu bilete la clasa I, majoritatea sunt la a II a, unii cu inspiraţie aleg cuşeta.

Alţii merg pe jos.

Asta şi…aş vrea un hambar căptuşit cu pleure. Să pută a zmeuri şi zmeuri, să fim înţeleşi.

mă întorc din nou înspre Qba, again.

Bă….nu m-am ţinut de ce am promis că mă ţin, cu dinţi dom’le am promis, dar m-am ţinut cu mâinile.

Am decis înfăptuirea unui al doilea „spre Qba” post pentru a îi ţine de urât celui de mai jos şi pentru a continua bineînţeles drumul anevoios al evoluţiei mentale şi fizice……bă mii un somn.

A btw, la mulţ ani 1038 de view-uri. O să dau o bere. O singură bere cui vine să ceară, da’ să aibă ochii mari şi înlăcrimaţi şi bărbia tremurândă pentru a îmi confirma faptul că o bere poate „salva” ceva (desigur îmi tot spun că e una e să fii optimist şi alta să fii realist, asta de când cu bacu’ n all. de admitere nu zic că e bai, zic că e acolo şi că ne frecventăm).

Aş începe acuma acuma să inaugurez perioada de  1-8 iunie, da’ nu acuma ci acuma mai târziu acuma. Până mai dibuiesc printre gânduri şi rânduri şi variante şi figura impozantă a LSD-ului în spaţiu vă dau niscaiva media pentru a mai prostitua pixeli dispuşi. Aşadar promit o cât se poate de ….futuristă (ciudat cuvânt) colaborare cu drumul spre Qba.

Două poze de la Tina (dreapta sus maică) şi o poză de la spectaculosul Hamlet la care am avut dezgustătoare neplăcere de a nu participa, dar domnul Radu Botar a avut excelenta afinitate de a-mi gâdila membrana cu niscaiva poze (da, el a jucat acoloiate). Am pus poza aia pentru că face parte din Qba mea.

Aici urmează curând nişte Qba.

1-17 iunie : Iată niscaiva Qba. Desigur, nu pot cuprinde nici cu mâinile, nici cu tastele, prea puţin cu circumferinţa minţii ce s-a întâmplat între şi printre, niciodată în aceste două săptămâni şi un pic. Rezumat cetire: a trebuit să îmi împart drumul în jumate cu -om în numai cască- datorită unor diferenţe de ideologie în ceea ce priveşte gradul său de expunere carnală. Găina a ales. Nici cu mine, nici cu el. A auzit de o şcoală de paraşutism utilitar în Rusia şi a luat-o pe uşa din spate. Aşadar din nou singură..bine aproximativ. Am primit ceva oferte de înterprinderi însoţitoare între începuturi şi sfârşituri teritoriale dar deocamdată îmi trebuie mai multă păşnicie din partea mea aşa că mai continui puţin doar eu în sandalele mele. Mi-am făcut o pipă în Austria, e din nevoie făcută şi a ieşit cam cârnă. Am cumpărat („cumpărat” da?) un pumn de scoici ornamentale, vreo 2 rulouri de scoci, ceva ierburi pt. abureală şi 2 săptămâni mai târziu am finisat proiectul supt umbră de gard.

Desigur „the view” e cât de fastuoasă dar îmi păstrez descrierile pentru momentele care mă trag de mânecă întru asta. Tot ce e misterios la Austria e că e tătă înconjurată de garduri, prin urmare pacea şi liniştea sunt puse supt pernă. Mă face curioasă aşa cum e ea ascunsă şi curată. Aşa ca vreun flăcău pus la patru ace, politicos cu doamnele în vârstă şi care are o grădină cu zambile şi care noaptea drăgăleşte cu pumnalul prostituatele din Londra într-un secol înfloritor. Zic şi eu.

Mă aştept la Franţa sincer. To the moon, for moon cheese!

17-20 iunie: sunt blocată într-o traducere de germană. Franţa mai poate aştepta şi dacă nu aşteaptă şi pleacă îmi fac eu casă acolo unde era. Nu ştiu dacă mai răzbesc printre prafurile dicţionarelor şi parfumul Qbei care îmi e că începe să se înstrăineze de mine ca forţa de gedai şi ca entuziasmul de schoppenhauer.Pun la bătaie unul dintre cele 4 ficaturi şi plămânuri care le ţin ascunse într-o cutiuţă supt pat oricui îmi face 10 traduceri a câte o pagină caiet A5. Sunt conştientă desigur că acesta este un suflu de muribunzie (nu de disperare, ci de o acreală faţă de ce înseamnă traducere pe lumea asta) şi nu mă aştept la o mână în afară de a mea înspre susţinere morală şi jermanică, dar deh speranţa e o mamă cu fusta lungă supt care să te tot uiţi.

*dacă arde vrun birou de traduceri în raza mea de populare…poate că am fost eu…poate că am fost eu.

20-21 tot iunie: Despre tensiune: nu am diacritice, mi s-a golit buzunarul din toate unghiurile si toate perspectivele care mai staruiau in deplinatatea sa. Deocamdata stagnez la granita dintre tensiune si mai multa tensiune, totusi incerc sa nu trec de nici o parte pentru a imi conserva spiritul de calm enervant si pasnicie. Liniste se asterne ca un dop de ureche peste gaura zgomotoasa a lumii in care mi se pare uneori ca ma aflu accidental. Urmeaza o trambita care sa le descatuseze pe toate cele si apoi o usurare si ridicare a diafragmei timpurilor. Poate voi razbi ca neamul intreg inaintea mea prin mlastina asta de pareri si influente una mai superficiala si kitchioasa ca alta. Ma joc la umbra si de partea cealalta e soare, ma abtin si imi cumpar o crema cu protectie solara, dar tot la umbra raman. E bine sa fii precoce asa cum zicea printre dinti batranul lup de mare. O femeie cu ceas de argint si frunte de haur povestea azi la telefon unei Mariane (ah, vesnica Mariana) cum ca „aici nu-ti poti trai fericirea”. Ai putintica rabdare doamna draga. Adicatele fericirea asta de care zici matale existeaza dar prin excelenta nu este traita. Adica Mariana are fericire dar lumea asta nu are loc pentru colosala fericire a Marianei?! De unde ai facut rost de ea Mariano si de ce femeie, de ce nu mergi la o mai mare intindere pentru a te foi in fericirea matale?

Apoi din alt val de aer cald in alt val de prezenta cretina se aude un balci din departari. Un balci care are tiribomba dar cu mai multe locuri libere ca ateneul din Boroaia. Vata de zahar cu bucati inca colturoase de sfecla si noroc masurat in numerele la o roata din tabla ruginita. Sa nu mai vorbesc de muzica, ah muzica induratoare de toate care se izbeste molatec de peretii vopsiti in chipuri de Elvis ai camionului din care a curs tot balciul asta. Miroase a mutre minunate de existenta indestulatoare a sclipiciului intr-un singur loc. Or pleca si astia.  Mai ramane tensiunea in care pasesti dupa. Mai bine ai pleca inaintea lor.

21 iunie – 3 iulie desigur aş putea zice că realizarea desfiinţării unei graniţe ferme cu spate lat e cam târzie, dar binevenită. Totuşi, nu o numesc realizare în totalitate, ci aşa ca un fir de porumboaică după ureche. O confirmare deja ştiută, în fond. De acum vin strâmbele cu mofturi de drepte. Le aştept. Lasă-le să tot vină maică. M-aş coborî prea mult în individualisme dacă aş sta cu mâine în buzunare, răzemată cu organele împielite într-o cămaşă de robin hood şi fluierând agale „strawberry fields forever”.

Sunt oarecum dezamăgită poate şi o ţâră resemnată, dar numai cât îmi permite ego-ul. De ce? Mă aşteptam la mai multă emoţie între trecerea unei graniţe şi defăimarea unui nou teritoriu cu propria-mi luciditate aparentă. La asta se adună şi prezenţa unui oarecare care ca orice oarecare care se respectă, s-a cărăbănit în mintea mea şi la final printre degetele mele larg depărtate a plecat. Neatenţia şi nepăsarea mea chinezărească formează triunghiul complet cu masochismul drăgălaş care îl tot bag supt bluză cu fiecare ocazie de stare de bine.

Aşadar nu pot merge mai departe. Sunt în nepuntinţă. Deocamdată nu mă deranjează pentru că nu o conştientizez, cum era de aşteptat. Mai sunt două săptămâni şi un pic.  Un pic şi alt pic nu mai fac un pic mai mare ci două picuri care se răcesc unul de altul până ce unul îşi scoate diploma de picur magna cum laude în timp ce celălalt are o spălătorie în oraşul în care molecula e curată nu ca lacrima ci ca un pic germofob. Atunci se vor întâlni în accidentul creat de Marele Pic şi se vor măsura. Se vor întrece în vorbe călduţe, se vor simţi regrete, dar nimic verbal. Un zâmbet curajos mai trebuie, imediat priveşti în altă parte. Hai să nu ne mai cunoaştem, e de ajuns că ne ştim.

Cine ştie, poate Qba şi-a schimbat codul poştal…

3 -7 iulie: ce prostie din partea mea. M-am încrezut în propriile-mi păreri. Aşa îmi dau eu singură palme. Încă sunt în Franţa. Nimic spectaculos. Ar trebui să îmi simt rărunchii stupefiaţi. Starea actuală de sprâncene pierdute prin păr nu-mi permite să mă fofilez ca de obicei. Sigur, e o stare bine cunoscută…din păcate. Îs pre plajă, o plajă oarecare. E plină de nimicuri pe care mi-am lăsat amprentele. Mi-am adus aminte..când eram tânără mă tot gândeam la toată chestiunea asta cu „lăsatul a ceva în urmă”. Pe oriunde mergeam puneam mâna pe toate. Îmi ziceam: „pentru prima dată amprenta mea aici” şi apăsam tare degetele de locul în cauză. A devenit o obsesie micuţa (printre primele…), m-am hrănit aşa cu memoria amprentelor mele ceva vreme.

Am încetat să fac asta. Un motiv ar fi că noi nu putem trece neobservaţi prin dimensiunea asta. Ştii…până şi fumul are umbră. Poate e o constare cât se poate de inaptă mai ales pentru că eu sunt sita detaliilor şi încerc să casc ochii cât se poate de mult, să le cuprind pe toatele.

E desigur, o zi bună pentru a nu fi în ea. Urăsc să mă ameţesc cu gustul înainte de a apuca să muşc practic ceva. Mă întrezăresc printre oameni care alungă liniştea. Cel puţin în ultimul timp am ajuns să linşez liniştea. Îmi e dăunătoare…nu tutun, nu alcool, nu zoofilie pe timp de poaie…ci liniştea. Ştiu şi de ce dar nu mai au rost menţionări milogitoare.

Miroase a ceai şi a nesomn.

To Cuba, to Qba!

Zilele, prea scurte. Zăpada nu-i prea mare. O singură melodie îmi dă vertij mintal de 3 luni încoace. Nu mai pot citi nimica nimicuţa, tu…plecat de mult cu umbra ta cu tot. Mă satur să tot aştept ca valiza blocată între graniţe. Aşadar astă zi în timp ce mă fâstâlceam cu tainele hepatocitelor luale-ar şi pe ele guvernul, m-a pocnit. M-a pocnit şi încă am urmă roşie care miroase a vaselină ieftină. Eu pentru ce stau aici? Pentru ce mă căiesc degeaba unor cauze care nu-s ale mele? Eu plec.

De astă seară purced. Purced spre Cuba. Purced spre Qba. Da mamă,  îţi las bilet: „După biscuiţi cu cremă de cocos. Nu mă aştepta.Taula „. Până spre 22 iulie purced. După aia rămâne de văzut dacă ajung sau nu. Aşdar ăsta va fi postul în care îmi voi include călătoria. Îi dau update la fiecare relevant şi paşnic pas. Invit cine se caută şi nu se găseşte, invit orice miriapod abuzat, orice biped circumvalat, oricine şi orice vrea a purcezi, a purceda, a purcede înspre altele (crezute a fi mai bune). Mă anunţă cineva şi ne întâlnim la limite, la graniţe. Hai în Cuba. Hai în Qba.

Aşadar să purcedem.

23 mai: 1 şosetă, o faţă pentru fiecare picior

Impermeabilii indispensabili împăturiţi cu dor

Miros de roz marin aduce a plecare.

Pipa o trag sub mânecă,

Iau şi haosul din călimară.

Qba, pământ promis clădit de fiare

Eu mă vin.

Aşteaptă-mă. Să ne-ntâlnim la gară.

M-am întors. Uitasem abonamentul pentru orice mijoc de transport interstelar

O să mă întorc, să laşi aprinsă lumina de la far.

Mai inspir încă o dată „acasă” şi ţin aerul în mine.

*hai!

24 mai: Aştept pe soare şi pe vânt minim un ia-mă nene, abonamentul îmi transpiră pe supt stele. A, Fălticeniul e mare când eşti singur, 1000 de oameni cu 3244,5 repulsii şi eşti tot singur. Mai aştept, căci aşteptare scrie în job-description-ul umanoidului care se crede prea perpetuu.

25 mai: Aseară am uns şi răsuns lutul cu vin la un fel de cârciumo-han something something. Desigur mai e ceva până dau de mireasmă de graniţă. Tot aseară am fost iniţiată în tehnologia tăierii cărnii şi am aflat despre baiul financiar inclus în producţia cât se poate de naturală a laptelui de capră neagră care paradoxal e alb. Asta e un fel de dilemă : „mi se pare mie sau semăn izbitor cu poştaşul”. Dacă nu ai şampila P.R. pe corp atunci eşti clar de unde vii. Nişte oameni cu exces de zel, de bărbi şi vreo două carafe de brânză mai târziu am răzemat un ochi supt o sobă rece că deh cald afară, strat de ozon ca sita. Azi numai câmp, pisti tăt. Tot azi o tai prin noapte.

26 mai: penuomonie supt umbră de salcie, asta fac. aseară am furat o găină. Foamea te ajunge din urmă şi îţi dă una după cap. Bine şi după gestul ăsta extrem (dar mai mult disprerat) am fujit cu găina pirpirie la suptbraţ cât m-au ţinut plămânii şi cât de mult putea diafragma să coboare. Acuma eram după un deluşor şi mă pregăteam psihic să duc la o finalitate gestul cu cuţitul de plastic care îl aveam convenabil la mine (because my laser blade is on stand by). Totuşi…ochii ei mari, umezi, clipeau cu ultima răsuflare  şi conştiinţa mea încă în haine de zi s-au contopit şi am ajuns să adorm cu capul pe găină din nou supt steluri şi supt aceeaşi pătură de foame. Azi aşadar drumul e în doi.

27 mai: cald. Mi s-au lipit tălpile de asfalt şi am pierdut orice mă mai lega o dată de „o baie bună”. Vameş în toate punctele cardinale. S-ar părea că trebuie să dau gaina la control pentru a se asigura guvernul că nu transport focoase, spirtoase sau orice fel de pârghie halucinogenă în ea. O clismă cu siglă oficială pentru ea, mai mult stat la coadă pentru mine. Mi-aş dori să am mai mult elan şi mai puţin cerb. Încă puţin maică, încă puţin.

28-29 mai: Iz out of own country! Afraid? Lonely? Too much chicken smell? I think not. One cannot ever have enough live chicken with one. The day before today and the today I have been travelling with -man dressed in helmet-, a nice enough humanoid that has agreed to take me and chicken around Hungary (on his chopper beibi) as long as I tell him a new word every day. I had him at : Aspherterism! / Use it in a sentence./  My English teacher is an ***** ******** *********** ###**** ¤%”%%# #%”%#% #%%% !”&/&(%¤ ***** !”%¤#&”%”   #%”%”% %¤#!!!()=  aspherterist ****¤ ¤”#%%” #%”./ That explains a lot .

Anyway me, chicken and -man dressed in helmet- (Yes, only the helmet. The chicken doesn’t mind it.  He’s leading a one-man manifest. It is a consuming 27-4 attitude.) are contemplating a preety reasonable Inn, neither of us speaking the language we were taken as tourists…which we are in a sort of a brief review, thus charging us more than more. -man dressed in helmet- is preety pissed off by this and he wants us to steal all the T.P. and the vaguely looking granny smelling soaps. I don’t need a stand-by conscience anymore, so I passed. Now I have just finished the visual objective of this journey. Here it is:

Now, there might be a picture of cheese here but never mind that…

The map: Big circle – Yourope, still there.  If you look closer you can see me taking a sh…waving. I said closer dammit!

Arrow- Pirate travelling, myey.

Blob- QBA! Built on solid tobacco ground.

Square- plan to conquer TRODU (The Rest Of Dă Uărl) in a near by future (must buy multifunctional and unsuspecting looking toothbrush) with most handsome and cute Halva *will explain l8er* with distraction power

Ignoring- Everybody else.

T.P. and cheap soap. Fulfilled? Quite so.

30-31 mai: sfârşit de lună în benzinăria din Slovacia, desigur e vorba despre benzinăria principală a tărâmului în cauză, următoarele se discută:

-om în (numai) cască- : dacă ai fi cu un an mai mică, ceea ce facem noi acum ar fi interzis în zeci şi zeci de state şi blamat de majoritatea religiilor!

eu: păi, furtul împreună cu un complice de material minor a bezelelor din benzinăria din Slovacia se cheamă furt peste tot şi oricum. Nu te mai stresa degeaba.

-oîc-: mi-a intrat azi o aşchie…şi o să închei aici propoziţia. Mi-a afectat judecata, în conluzie.

eu:  la cât de radioactiv e mediul aici nu mă mir că lemnul are aceleaşi proprietăţi ca mercurul. Fuge ca sprânelu’…

-oîc-: eu tot plătesc pt bezelele astea.

eu: of, bine. Ok toată lumea, puteţi să vă ridicaţi, a fost o glumă…ăsta e de fapt un pistol cu apă. Ţşt, ţşt.

Slovacia, nu o lua în serios. It’s not you…