Eo ştiu că îi vară când mă trezeşte Marean (al meu taică) cu zorii în ceafă să mergem la Feteşti întru deznodământ apicultoresc.
Aşe că azi dimineaţă după felia clasică de pită prăjită, mi-am luat chiloţii de muncă, ochelarii de soare, sandalele şi m-am urcat cu Marean în Golf-ul gri şi hodorogit, specific pentru aventurile albinăreşti. Maşina asta, a trecut prin atâtea găuri negre şi baligi istorice încât o auzi hurduind cum vine din depărtare şi îţi faci cruce cu limba şi te miri de fiece dată cum de ajunge acasă (că mai lasă o portieră, o tobă, un parbriz în spate…e detalii domle, detalii). Zău că numa’ când învârţi cheia face un sunet de zici că e nuş ce reactor nuclear din URSS.
Mno ş eo îs aşa…mai sensibiloasă, o veridică panseluţă care tot timpu’ îi răcită, pocnită, se plânge de vreme şi de situaţia economică, adicătele am vârsta biologică a bunicului tău. Ş eo am rinită alergică adicătele febra fânului adicătele eo vara mă feresc să ies în natură aşa cum se fere’ nucile de veveriţă. Bre şi mă ia cu oftic când mă gândesc că Marean şi Rodica (a mea muică) l-o trimis pe Halva (puerco de Guineea) în vacanţă exotică la bunicu Jânică în verandă că dragă doamne eo de la Halva strănut ş nu pot respira ş îs pe moarte, dar să mă duc în sfârcu naturii şi să-l strâng bine de să-i storc (ar trebui să nu mă mai uit la filme cu conţinut explicit) tăt polenu şi ierbăraia şi prafu’ din el şi să mi-l zvârl la mine în nas…e sooper ok. Da Paulica, du-te şi fă mişcare la aer curat! Ce dacă faci bronhoconstricţie şi mori într-o râpă ca Nechifor Lipan, măcar ai stat şi tu domle în natura!
Mdeh, după nu ştiu câte strănuturi, tuse, lacrimi şi cuvinte de iubire adresate muicii mai târziu, am agiuns în tărâmul promis carele se numeşte Feteşti. Marean, bucuros că mă aflu pe acest meleag excelent m-o scos la plimbare, pe mine şi pe al lui căţel…ceea ce e un pic dubios…adicătele să plimbi animalu’ în lesă (şi nu, nu vorbesc de mine) prin sat aşe, se uită lumea şi îşi face cruce. În fine, mă trezesc prin padure tot zoită şi pizdită de dulcele sfârc al naturii (că până la sân zău că nu mă bag) cu ţânţari roind deasupra mea şi înfruptându-se din cele mai neortodoxe locuri ale mele şi cu un Marean mergând ţanţos în faţă cu animalu în lesă după el (animal tare simpatec, dar cu multă, multă salivă).
În depărtare se auzeau pretenii cu drujbele care palmau oxigenul cum palmam eo eugenii în tinereţe de la magazinul de pe colţ (adicătele ieri) şi nu ştiu de ce pentru un moment, probabil de la sinusurile înfundate şi lipsa de aer din plămânii mei am avut un sooper trip şi mă simţeam într-un videoclip pink floyd. Anyhu, după ce şi lu’ Marean i s-au lipit chiloţii de stomac de la atâta caldură ne-am întors spre împlinirea mea sufletească.
Unde ne-am întors noi acolea, la casa lu’ Nea Ion care mi-o zis tata că are probleme cu prostata în timp ce Nea Ion era acolo ceea mi s-o părut puţin neam prost din partea lu’ Marean da’ mă rog se bucură şi el că am mofturi de doftor, Marean o băgat mai bine de un pet de bere în timp ce drămăluia nişte rame. Eo aş fi întrebat aşa putsintel la obraz, bre Marean…cam nu eşti dumneata cu maşina? El probabil mi-ar fi mai dat nişte bere.
Eo dacă beau bere pe căldură, mă duc la Ciocana imediiaaat, da’ ştii cum? Pfaaai. Aşadar, după doo pahare din alea din care bei palincă la vrun hram da’ care aicea o fost pline cu bere, m-am găsit pe un fel de scaun milităresc vorbind despre efectul termic al curentului electric (care îi like efectul preferat a lu’ Marean) şi curăţând ramele cu cuţâtu’ în căutare de propolis.
Ş domle’ eo credeam că am avut parte de acel moment, ştii tu, momentu’ ăla când simţi că stelurile şi planetele (cu tot cu the death star..haaa dumă de star wars…da..) se aliniază pentru tine şi poţi afirma contractându-ţi gluteii că DA domle, da! acesta este momentul meu perfect. Eo mă gândeam că numa’ o dată în galaxie primeşti acest moment, dar uite că zeii mi-au aruncat un os şi a doua oară. Aşadar să vă zic momentul: eo muie muie, pe un şezlong milităresc, tot tăiată la mâini şi mirosind a propolis cu un cuţât într-o mână, o ramă în cealaltă şi un lighean verde prins cu scoci în poale, cu un jeg pe picioare de nu-ţi mai dădeai seama de îs caucaziană sau afro + Marean pe un scaun micuţ din ăla pe care se aşează bunica ta când mulge vaca şi bibilind un fel de invenţie care include bateria de la maşină, nişte rame şi ceară pentru rame + 3 pui de mâţă liorpăind dintr-o mlaştină mică de lapte + nişte găini confuze într-o roată de tir + vocea lui Dem Rădulescu răsunând din casă.
Bliss.
Mno’ încă îs la Ciocana şi cum îi ziceam lu’ Radu ş lu’ Uţa alaltăseară…îs aşa de tare la Ciocana încât mi-am făcut casă acolo. Acuma o să mă duc în târg să adopt un copil la Ciocana.
Vă ţuc bă.
