TL;DR

Așadar, e august. Mda. Pândesc toamna, o pândesc după colț, în fața magazinului de pâine pentru a o prinde de gleznă și a mușca din ea ca o nevăstuică sălbatecă de apă carele am fost întrebată aseară dacă e construită numai din apă sau trăiește în apă și da, ar fi construită din apa și membru onorific al ecosistemului acvatic.

Încă e prea cald afară ca să-mi pot permite nebunii sociale, dar asta e o scuză perfectă viabilă în personalitatea mea contestabilă ”Hai la mare” / ”…mnu.” / ”De ce?” / ”…prea cald.” / ”A…ok.”

Da.

Ai mei trebuie să ajungă acasă, au fo plecați în aventură extraordinară concediu interstelar bronz pe nas și între sâni. M-am trezit azi dimineață la 6 ca să spăl un morman de vase pe care l-am tot amânat încruntându-mă dezprobator la el ”DISHES; Y YOU NO CLEAN YOURSELVES?”

Vreau să mă duc la școalăăăă…mă rog, la facultate. Am nevoie de o rutină stabilă, în afară de aia de a merge la sală în fiecare zi și de a socializa nevrut cu tot felul de doamne despre ceaiuri și ponturi de a-ți face fesierii mai apetisanți pentru sexul opus și nu numai. Serios, mă dezabilitează psihic vacanțele lungi. Îi gen…mmmmmm și acuma ce fac? Păi mergem la munte. Da tresă ne întoarcem de acolo, mnu? Cam da. Aha, păi dacă nu avem unde sta? Dacă ne prinde noaptea pe drum și nu mai avem de mâncare și o să fie noapte pentru totdeauna și o să trebuiască să recurgem la canibalism? Dacă o să trebuiască să repopulăm planeta pentru că s-a făcut un recensământ universal și noi nu eram acasă și au zis că dacă încep să dispară oameni brusc asta sigur înseamnă că noi aveam ebola și că am plecat ca să murim în singurătate și toată lumea s-a mega panicat și a fost haos general și au murit toți în panica aia? Dacă sunt urși? Dacă sunt furnici care au ebola? Dacă tot muntele are ebola? Dacă tu ai ebola? Păi nu…nu cred că se poate întâmpla asta. A…atunci nu vin, cred că o să mă plictisesc.

Am fost început la un moment dat să citesc o carte despre Marilyn Monroe, dar a luat-o mama cu ea așa că n-am mai citit-o asta după ce începusem să visez numai pe Marilyn și paia l-am visat pe un nene și l-am văzut a dooa zi prin geam când eram la sală și m-am autoconvins că am puteri supranaturale, dar că nu pot să fac față presiunii și probabil că aș folosi aceste puteri în scopuri egoiste și rele, dar că mi-ar sta surprinzator de bine în spandex galben. Așadar îmi voi petrece restul vacanței întrebându-mă ce aș putea face în vacanță.

De ziua mea am băut două sticle mici de Kinley pencă nu am voe să beau alcool pencă iau pastile pencă am fo la doftor și mi-a zis că am tiroida mică ceea ce m-a emoționat profund și mă face să mă umplu de compasiune pentru această tiroidă subdezvoltată dar am voie să conduc mașini mari totuși în caz că s-ar ivi vrodată ocazia să trebuiască să…..da….

————de ce nu mai merg în vacanțuri cu părinții mei pe care îi iubesc cu această ocazie sper să nu te superi mami că nu am sensibilitatea unei domnișoare sensibile să nu uit să ud florile————————————————————–

Îmi aduc aminte a fi un copil extraordinar de nesuferit și mai ales mama își aduce aminte de asta și bunica la fel. Nu m-au răsfățat, nu m-au îngropat în rochițe roz și păpușele ci pur și simplu undeva în alcătuirea mea genetică s-au întâmplat cromosomii întru complotarea unui copil neascultător și obositor dar fermecător de drăgălaș tuns castron.

Țiu minte că o dată mergeam nuș pe unde cu mașina. Eo stăteam big pimpin în spate până când mi-am dat seama că ar fi cazul să mă apuc să fac scandal, așa că am început să țip să plâng să mă consum să mă foiesc să trag de scaune….așadar attention whore. Ai mei, oameni sensibili m-au luat cu ”Paulica, mami, liniștește-te, nu poate tata să conducă”

”Paulica, stai cuminte” ”Paulicaaa….” ”…..Paula!” ”PAULA!” ”Tu-ți ceapa mătii de copchil!!!11!!11!!!!!”

Nimic din astea nu m-au impresionat și am continuat criza epileptică în deplină splendoare.

Așa că domnu Marean, adicătele tata, a oprit mașina, în stânga câmp, în dreapta câmp, s-a uitat peste umăr la mine cu o față de genu  și a coborât din mașină, a deschis portiera la mine, m-a luat de o ureche, m-a tras afară și mi-a dat o mamă de bătaie de nu am mai putut sta pe fund două săptămâni, de aici cred că am un complex de a nu vorbi în timp ce merg cu mașina EVĂR. Tot restul drumului am stat întinsă pe burtă pe banchetă plângându-mi în liniște completă de milă și jurând răzbunare pe vrun perete de acasă. Ceea ce-mi aduce aminte de o tante care și-a lăsat singură nepoata o secundă ca la întoarcere să găsească un brad imeeennss cu globuri desenat foarte stângaci pe peretele din sufragerie.

Cred că de atunci încolo a urmat o serie lungă de autoconvingeri că hai poate că de data asta va fi mai bine plesnite desigur de gustul amărăciunii a unui deznodământ deloc fericit.

Cele mai nereușite vacanțuri erau la mare. Unde ai mei, tinerei îndrăgostiți stăteau la un bronz cu al lor copilaș dulce cu fundul gol, sau slip verde…tot timpul era un slip verde, chiar și după au început să-mi crească sânii și a apărut rușinea aia inevitabilă de OMG AM SÂNI TOATĂ LUMEA O SĂ VADĂ KILL ME NAO! ai mei ziceau ce sâni ai tu domle îți trebe sutien treci în slip să te vadă soarele. Sun, you perv!

Ei bine și acest dulce copilaș al lor după ce se plictisea de jucat cu slipul verde în nisip pleca în explorări. O clipă de neatenție și PUF! MAREAN UNDE ÎI COPILUU?! De obicei mă duceam la o pătură vecină unde mă dădeam copil orfan cu frizură castron și cercei de aur doar ca să primesc ceva bun de mâncare. Mama trebuia să mă culeagă rușinată promițând banane famiiliilor.

Mai apoi a venit contactul independent cu apa în care îndrăzneam a purcede doar în siguranța unui colac cu pești roz. Simțul dramatic mi s-a dezvoltat atunci când inițiind un timid contact între mine și apă începând cu un deget mare de la piciorul stâng m-am autoîmpleticit în mine însumi și am căzut în fund aceasta fiind urmată de un vălureț mic care m-a plesnit în gură. A urmat un amalgam de comporamente de femei istorice exagerate și fandosite printr-un strigăt de panică care s-a întins pe toată plaja ricoșând de un nene care facea poze cu un pui de leu ADUUTOOLLLL MĂĂĂNNEECCC ADUUTOOOLLL MĂĂĂĂNNNEEECCCCC MAAAAAMMMMMMAAAAA MAAAAMMAAAAAAA NU POT TĂ LESPIIILLLLL

TSAC PAC și întreaga plajă s-a mobilizat înspre vuietul groaznic de căprioară trasă printr-o mașină de carne. La o analiză detaliată s-a observat că sunetul venea dintr-un copilaș tuns castron, slip verde, colac cu pești roz care se zbătea panicat la mal în 2 centrimetrii de apă care de abia îi ajungeau pana la degetul mic de la același picior stâng buclucaș. Din nou mama, rușinată, m-a luat în brațe promițând banane la toată lumea și cerându-și milioane de scuze de la toată lumea din lume evăr. Nenea care făcea poze cu puiul de leu nu a iertat-o niciodată.

Apoi crescând au urmat mofturile. Dorința de a fi în posesia unor lucruri fără nici o întrebuințare reală în nici o dimensiune era cât se poate de imperioasă. VREEEAAAUUU! Nu, Paulica, e prea scump și cheltuim banii degeaba. DARRRR VREAAAAAAAAAAAAAUUUU!!!!111!!!!11!1! Te rog, fii rezonabilă și înțelege că n-o să faci nimic cu asta și o să o arunci prin casă. Aici aș fi început să fac ochii mari și buză tremurândă, în situații extreme ochii umezi și șantaj emoțional : că toaattăă lumea are și numa eo n-am și râd de mine că eo n-am și eo sunt foarte foarte triiiistttăăăă teee roogg cu zăhărel și glucoze și iubire te iubesc mami

 

Desigur, mama ar fi cedat într-un final și mi-ar fi luat ce vroiam ca să sempiedice de acel lucru strălucitor și nefolositor prin casă câteva zile mai târziu oftând prelung. Ultima oară când am avut o mega mâncărime din asta, eram destul de mare și conștientă despre valoarea universului dar îmi doream cu disperare o doză de cola pencă văzusem o fată bând o doza de cola pe plajă și era foarte mulțumită cu ea însăși și plină de sine și m-am uitat la ea subțiindu-mi ochii și dorindu-i ocluzie intestinală și m-am dus și m-am milogit yet again mamei să mă finanțeze în această investiție care m-ar fi beneficiat atât pe mine cât și pe ea (evident, milogirea mea prinsese multă tactică). Dozele de cola, pe plajă, erau extraordinar de scumpe și eo nu sufeream de deshidratare sau ebola ci doar era un moft care trebuia scărpinat numaidecât așadar mama m-a refuzat politicos ”Nu, puiu, îți luăm când plecăm de pe plajă”…”Daaaaaaarrrrrr maaaammmmaaaaa vreauneapăratîmitrebuiedacănubeaucolaladozăînmomentulăstavoimurrri terooooooggggg”

Sărăca mamă, a renunțaț la orice fel de dorință de a mai trăi și a dat puiului bani să-și cumpere indispensabila doză de cola. Cu noi mai era o famelie cu doi copilași care se uitau cu ochii mari, cu admirație, teamă, sete și frică la mine, zeița tuturor imposibilităților devenite posibile. Desigur după vro 3 guri de cola am hotărât să mă ridic cu gândul de a mă plimba poetic pe plajă cu doza în mână uitându-mă ignorant la restul muritorilor fără doză de cola. Desigur m-am impedicat și am vărsat toată cola. Am încercat să mă mai milogesc pentru altă doză dar mama era like ”Pfsh. You be trippin bro.”

Atitudinea mea pe parcursul vacanțurilor era de veșnică nemulțumire și îmbufnare uneori soldându-se cu bătăi ca aia de pe câmp sau ignorare totală. Odată mi-am luat bătaie că am făcut scandal că frigăruiul meu avea prea multă ceapă…

Și tot timpul aveam aceeași pălăriuță. O prostie de un portocaliu dureros de strident în formă de floare cu elefănței pe ea. Cu acea pălăriuță pe cap și ochelarii lui john lennon eram copilul iadului gata de vacanță.

Mai jos, o poznă de când am fo numa cu mama și mătușa Cristina și Tudor, fiul el, implicit vărul meu, la mare. Acolo am fost pentru prima oară la discotecă și vorbeam cu un accent bucureștean pentru că mi se parea că sunt de o mie de ori mai interesantă. De asemenea, acolo a avut un gig Anca Țurcașiu pe care mi-am promis că o să fac tot posibilul să mă adopte pencă pare genul de persoană care mi-ar lua doze de cola fără să clipească, dar imaginea ei de mamă viabilă pentru mine a fost zdruncinată când m-am dus la ea să-i cer autograf și ea a refuzat nepoliticos.

În același sejur la mare m-am hotărât să-i scriu lu tata o telegr…nu telegramă..cum îi zice..nici felicitare….VEDERE! așa. Încă nu mergeam la școală, dar tata mă învățase să scriu așa că am cumpărat și scris pe cea mai sugestivă vedere care exprima dorul necruțător de tată și dorința arzătoare de a fi alături de noi. Aici începuse domnia pălăriuței.

Spate

Față

Asta-i cam una dintre primele mele vacanțuri la mare, dacă nu chiar prima. Unde eram una cu universul, la prima pălăriuța. Tata era încă tinerel și fusiform chiar dacă arată ca un pirat care zice ”Yarrr!”

Așadar acum vreoo….5-6 ani au încetat vacațurile cu ai mei deși a mai fost una prin a 11-a dar acolo toată lumea era distrasă de împrejurimi ca să se certe, tata în special făcuse o pasiune pentru generalul Wellington și eo faceam poze cu degetele care le puteți vedea pă flicăr

Vă sărut pe membrană și iaomelodie pentru toți cei care nu mai merg cu părinții n vacanțuri.